C******** A****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 din codul de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3640/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava din data de 11.01.2018 privind pe inculpatul C******** A****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 din Codul penal, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C******** A****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 din Codul penal. În baza art. 346 alin. 1 din codul de procedură penală, prezenta încheiere se va comunica: Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatului C******** A****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 29.03.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 29.03.2018