F***** A**** C*******
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 2 şi 10 C. proc. pen. rap. la art. 374 alin. 4 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul F***** A**** C*******, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, infracţiune prevăzută de art. 335 alin. 1 din C. pen. Constată că infracţiunea judecată în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea de tâlhărie calificată ce face obiectul Sentinţei penale nr. 941/20.04.2018 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 901/180/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 939/12.07.2018 a Curţii de Apel Bacău, pentru care i s-au aplicat pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a şi lit. b C. pen., pe o perioadă de 1 an, şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a şi lit. b C. pen. În baza art. 97 alin. 1 C. pen. anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 941/20.04.2018 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 901/180/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 939/12.07.2018 a Curţii de Apel Bacău. În baza art. 40 alin. 1 C. pen., art. 38 alin. 1 C. pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., contopeşte cele două pedepse, aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă 1/3 din pedeapsa de 9 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a şi lit. b C. pen., pe o perioadă de 1 an (aplicată prin Sentinţa penală nr. 941/20.04.2018 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 901/180/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 939/12.07.2018 a Curţii de Apel Bacău). Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin.1, 3 C. pen. (aplicată prin Sentinţa penală nr. 941/20.04.2018 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 901/180/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 939/12.07.2018 a Curţii de Apel Bacău). În baza art. 97 alin. 2 rap. la art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani şi 6 luni, ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a Sentinţei penale nr. 941/20.04.2018 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 901/180/2018 (definitivă la data de 12.07.2018). În baza art. 93 alin. 1 C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bacău sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Sărata, jud. Bacău sau în cadrul Primăriei mun. Bacău, jud. Bacău, pentru o perioadă de 100 de zile lucrătoare, cu excepţia situaţiei în care starea de sănătate nu îi va permite. În baza art. 91 alin. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere, de neîndeplinire a obligaţiilor impuse sau de săvârşire a noi infracţiuni. Ia act că inculpatul a fost reţinut în data de 05.12.2017 (dosarul nr. 901/180/2018 al Judecătoriei Bacău). În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 340 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 40 lei aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 300 lei aferentă judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.02.2019.
Hotarare 238/2019 din 12.02.2019TRIMITE CAUZA LA REPARTIŢIA ALEATORIE PRONUNŢATĂ ÎN ŞEDINŢĂ PUBLICĂ AZI 11.12.2018
Incheiere de sedinta din 11.12.2018