C********* D****** M****
InculpatÎn temeiul art. 89 alin.4 lit. b din Legea 302/2004 modificată, Constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute pentru a emite un mandat european de arestare şi în consecinţă respinge sesizarea nr. 107562/30.09.2019 a I.P.J. Gorj – Serviciul de Investigaţii Criminale, având ca obiect emiterea mandatului european de arestare privind pe condamnatul C********* D****** M****. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 03.10.2019, la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin.
Incheiere finala dezinvestire 1236/2019 din 03.10.2019În baza art. 335 alin. (1) C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inc. C********* D****** M**** la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, săvârşită la data de 21.07.2017. Constată că fapta ce face obiectul cauzei pendinte este concurentă cu fapta de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, săvârşită la data de 07/08.06.2018 pentru care prin s.p. nr. 2190/04.12.2018 a Judecătoriei Tg.Jiu pronunţată în dosarul nr. 9843/318/2018, definitivă prin neapelare la data de 18.12.2018 inc. C********* D****** M**** a fost condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 2 ani, stabilit conform art. 92 alin. 1 C.p. În baza art. 97 alin. 1 C.p. anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inc. C********* D****** M**** prin s.p. nr. 2190/04.12.2018 a Judecătoriei Tg.Jiu pronunţată în dosarul nr. 9843/318/2018, definitivă prin neapelare la data de 18.12.2018, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere la data de 07/08.06.2018. În baza art. 39 alin. 1 lit. b C.p., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celeilalte pedepse, respectiv un spor de 2 (două) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare, inc. C********* D****** M**** urmând să execute pedeapsa rezultantă finală de un an 2 (două) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare în regim de detenţie conform art. 60 C.p. În temeiul art. 72 alin. 1 C.p. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore, dispusă prin Ordonanţa de re?inere a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu nr. 2100/P/2018 emisă la 08.06.2018. Dispune anularea formelor de executare întocmite în baza s.p. nr. 2190/04.12.2018 a Judecătoriei Tg.Jiu pronunţată în dosarul nr. 9843/318/2018, definitivă prin neapelare la data de 18.12.2018 şi întocmirea formelor de executare potrivit prezentei sentinţe. Menţine celelalte dispoziţii ale s.p. nr. 2190/04.12.2018 a Judecătoriei Tg.Jiu pronunţată în dosarul nr. 9843/318/2018, definitivă prin neapelare la data de 18.12.2018 care nu contravin prezentei sentinţe. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 1600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.02.2019, la sediul instanţei.
Hotarare 251/2019 din 25.02.2019Amână cauza la data de 25.02.2019 pentru când se emit adrese către Judecătoria Târgu Jiu pentru a comunica o copie de pe sentinţa penală nr. 2190/04.12.2018 şi către Judecătoria Motru cu menţiunea de a comunica o copie de pe sentinţa penală nr. 141/2015, cu menţiunea datei şi modalităţii rămânerii definitive a acestora.
Incheiere de sedinta din 28.01.2019Amână cauza la data de 28.01.2019 pentru când se emite adresă către I.P.J. Gorj pentru a comunica fişa de cazier a inculpatului şi către Serviciul de Probaţiune Gorj în vederea întocmirii unui referat de evaluare pentru inculpat.
Incheiere de sedinta din 10.12.2018Admite cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 19.11.2018