B**** M***** G*******
IntimatB**** A****** F******
IntimatB**** M************
IntimatB**** A***** I****
IntimatB**** M******* T*****
IntimatIa act de renunţarea în apel a intimaţilor apelanţi B. M.-GH., BI. A.-FL., B. A.-I., B. M.-T., . MI.-E. şi B. F.-G. la judecarea cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu apelanta intimată B. T. SA, având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit nr. HL26787/15 septembrie 2008 şi, în consecinţă: Anulează în întregime sentinţa civilă nr. 8305/27 noiembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 9217/211/2017. Respinge, ca rămas fără obiect, apelul principal declarat de apelanta-intimată B.T. SA şi apelul incident declarat de intimaţilor apelanţi B. M.-G., B. A.-F., B. A.-I., B. M.-T., B.M.-E. şi B. F.-G., împotriva sentinţei nr. 8305/27 noiembrie 2017 pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 9217/211/2017. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Recursul şi motivele de recurs se depun la Tribunalul Specializat Cluj, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 9 mai 2022.
Hotarare 770/2022 din 09.05.2022amână pronun?area la data de 9 mai 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.05.2022Amână soluţionarea apelului şi acordă un nou termen de judecată pentru data de 2 mai 2022, sala 102, ora 13,00, în vederea finalizării tranzacţiei, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 aprilie 2022.
Incheiere de sedinta din 04.04.2022Încuviinţează cererea de amânare a soluţionării cauzei formulată de reprezentanta intimaţilor-apelanţi şi acordă un nou termen de judecată pentru data de 07 februarie 2022, sala 102, ora 13,00, în vederea dezbaterii sucesiunii privind pe garantul ipotecar Birta Ioan, precum şi pentru încheieriea unei tranzacţii între părţi, dată pentru care părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 22.11.2021Încuviinţează cererea de amânare a soluţionării cauzei formulată de reprezentanta intimaţilor-apelanţi şi acordă un nou termen de judecată pentru data de 22 noiembrie 2021, sala 102, ora 12,00, în vederea încheierii unei tranzacţii, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 04.10.2021Încuviinţează cererea de amânare a soluţionării cauzei formulată de reprezentanta intimaţilor-apelanţi şi acordă un nou termen de judecată pentru data de 4 octombrie 2021, sala 102, ora 10,00, în vederea continuării negocierilor dintre părţi cu privire la soluţionarea cauzei pe cale amiabilă, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iunie 2021.
Incheiere de sedinta din 07.06.2021SUSPENDAT PÂNĂ LA SOLUŢIONAREA C. 81/2019 ŞI 269/2019
Incheiere suspendare din 10.06.2019