D****** N* F*****
InculpatS**** N* P*******
InculpatF****** D* G******
InculpatÎn baza art. 362 alin. 2 C.p.p., rap. la art. 208 alin. 1 şi 5 C.p.p constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă faţă de inculpaţii - Dumitru Florin, - Surdu Petrisor, şi - Fieraru Gabriel, prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti din data de 11.03.2018, pronunţată în dosarul nr. 2108/P/2018. În baza art. 208 alin. 5 Cpp, menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpaţii Dumitru Florin, Surdu Petrisor şi Fieraru Gabriel până la o nouă verificare, însă nu mai târziu de 60 de zile. În baza art. 215 C.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul I.J.P. Prahova, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. d) să nu depăşească limitele teritoriale ale judeţului Prahova, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; e) să nu se deplaseze în pădurile proprietate de stat şi proprietate privată de pe raza comunei Dumbrăveşti. f) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă. În baza art. 215 alin. 7 C.proc.pen., atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor ce le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive. În baza art. 215 alin. 5 C.proc.pen., o copie a prezentei încheieri se va comunica de îndată inculpaţilor, IPJ Prahova –Biroul Supravegheri Judiciare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Prahova, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Direc?iei Generale de Pa?apoarte şi Inspectoratului General al Poli?iei Române. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în sedintă publică, azi, 12.12.2018.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 12.12.2018Amână pronunţarea la data de 12.12.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.12.2018Stabileste deliberarea si pronuntarea pentru data de 10.12.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2018