S* B*** C******** A**** S*
ReclamantU******* A************ T********** C***** C*********
PârâtAdmite excepţia perimării cererii de chemare in judecată, invocată din oficiu de instanţă. În temeiul art. 421 Cod proc. civ. constată perimată cererea de chemare în judecată. Cu drept de recurs la Tribunalul Argeş, în termen de 5 zile de la pronunţare, recurs care se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 22.10.2019.
Hotarare 6172/2019 din 22.10.2019Suspendă judecata cauzei în temeiul art.242 Cod procedură civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei, azi 05.02.2019.
Incheiere suspendare din 05.02.2019Se citează părţile, reclamanta cu menţiunea de a preciza acţiunea, sub aspectul cuantumul pretenţiilor solicitate, având în vedere înscrisul depus la dosar respectiv notificare din care rezultă că suma pretenţiilor solicitate este alta faţă de cuantumul pretenţiilor solicitate prin cererea de chemare în judecată, sub sancţiunea suspendării cauzei. Amână judecarea cauzei la 05.02.2019. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Decembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 04.12.2018