S* A******** S****** S*
ReclamantU******* A************ T********** T***** - C******** J******* T*****
PârâtRespinge plângerea ca fiind nefondată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Tulcea . Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2609/2021 din 23.09.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 23.09.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 16.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2021Admite cererea reclamantei. În temeiul art. 413 alin.1 pct.1 C.proc.civ., suspendă judecarea prezentei cauze civile până la soluţionarea definitivă a cererilor de chemare în judecată ce formează obiectul dosarelor civile: nr. 45/93/2018, înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 2746/93/2017, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 7436/2/2017, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi nr. 6628/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Cu drept de recurs pe durata suspendării. Pronunţată azi, 23.03.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 23.03.2020Având în vedere Hotărârea nr.2/29.01.2020 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Tulcea, prin care s-a dispus începând cu data de 29.01.2020 – ora 16.00, suspendarea activităţii de judecată pe o perioadă nedeterminată, amână pronunţarea la data de 23.03.2020.
Având în vedere Hotărârea nr.2/29.01.2020 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Tulcea, prin care s-a dispus începând cu data de 29.01.2020 – ora 16.00, suspendarea activităţii de judecată pe o perioadă nedeterminată, amână pronunţarea la data de 09.03.2020.
Având în vedere Hotărârea nr.2/29.01.2020 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Tulcea, prin care s-a dispus începând cu data de 29.01.2020 – ora 16.00, suspendarea activităţii de judecată pe o perioadă nedeterminată, amână pronunţarea, asupra cererii de suspendare, la data de 24.02.2020.
amână pronunţarea la data de 17.02.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.02.2020amână pronunţarea asupra cererii de suspendare la data de 03.02.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2020acordă un nou termen de judecată pt a se emite adresă către OCPI
Incheiere de sedinta din 24.10.2019