M********* P***** N***** P*** P*****
ReclamantS********* V*****
PârâtAdmite în parte acţiunea având ca obiect pretenţii formulată de reclamantul MUNICIPIUL PIATRA NEAMŢ- prin Primar în contradictoriu cu pârâul S********* V*****. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 588,24 lei, reprezentând despăgubiri. Respinge cererea având ca obiect plata penalităţilor de întârziere, ca nefondată. Cu drept de apel la Tribunalul Neamţ în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra Neamţ. Pronunţarea soluţiei s-a făcut prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 3.04.2019.
Hotarare 1369/2019 din 03.04.2019Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 03.04.2019. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 20.03.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.03.2019amână judecarea cauzei la data de 20.03.2019 - pt. administrare probatoriu
Incheiere de sedinta din 09.01.2019