P********* N***
Intimat intimat în contestaţia parchetuluiÎn baza art. 425/1 alin.7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, împotriva sentinţei penale nr. 1330/29.05.2018 pronunţată de Judecătoria Giurgiu, pe care o desfiinţează parţial numai în ceea ce priveşte modul de stabilire a pedepsei principale rezultante după cum urmează; În temeiul art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal, contope?te cele două pedepse rezultante de 17 ani, 8 luni ?i 5 zile închisoare cu cele două pedepse rezultante de 17 ani, 3 luni ?i 12 zile închisoare ?i cu pedeapsa rezultantă de 14 ani, 6 luni ?i 2 zile, inculpatului urmând a-i fi aplicată pedeapsa cea mai grea de 17 ani, 8 luni ?i 5 zile închisoare la care se va adăuga un spor de 2 ani, 3 luni ?i 25 zile închisoare, în final petentul urmând a executa pedeapsa de 20 ani închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorul din oficiu în sumă de 130 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.10.2018.
Hotarare 387/2018 din 04.10.2018Amână pronunţarea la data de 04.10.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.09.2018Amână pronunţarea la data de 27.09.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.09.2018Amână pronunţarea la data de 18.09.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.09.2018