I*** T****** - c* d** a*** l* A* M****** G* C******
Apelant ReclamantS****** M***** c* d** a*** l* S*** G**** ş* A********
Intimat PârâtS****** G******* - c* d** a*** l* S*** G**** ş* A********
Intimat PârâtE** A****
Intimat PârâtRespinge, ca nefondat, apelul declarat împotriva încheierii din 19.10.2018, pronunţată în dosarul nr. 9284/3/2017 de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a Civilă. Admite apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1178/15.06.2018, a aceleiaşi instanţe. Schimbă în tot sentinţa, în sensul că: Admite cererea precizată. Constată nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 32244/24.12.1992 de Notariatul de Stat al Sectorului 1 Bucureşti, pentru suprafaţa de teren de 200 mp din imobilul situat în Bucureşti, sectorul 1. Obligă intimaţii să plătească apelantei suma de 11.160 lei cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în apel. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei.
Hotarare 1629/2019 din 04.11.2019Amana pronuntarea la data de 04.11.2019. LGZ/CO
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.10.2019Amana pronuntarea la 21.10.2019. LGZ/CO
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.10.2019Amana pronuntarea la 09.10.2019. LGZ/CO
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2019