L**** M****** R*****
ContestatorL**** M**** M*****
ContestatorB**** C********* R***** S*
IntimatDispune, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi în dispozitivul Încheierii civile nr.1171/2019, pronunţată în dosarul nr.9337/211/2018 al Judecătoriei Cluj-Napoca, în sensul menţionării şi a numelui contestatorului L.M.M. în cuprinsul acestora, alături de contestatoarea L.M.R., urmând a se completa primul paragraf al minutei şi dispozitivului după cum urmează: „Admite în parte contestaţia la executare formulată de contestatorii L.M.R. şi L.M.M în contradictoriu cu intimata B.C.R. S.A.”. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cluj-Napoca Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.06.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 04.06.2019Admite în parte contestaţia la executare formulată de contestatorii L. M. R. în contradictoriu cu intimata B. C. R. S.A. Anulează în parte executarea silită efectuată în dosarul de executare nr.313/2018, instrumentat de către Biroul Executorului Judecătoresc Mărgineanu Viorel Victor Daniel, respectiv anulează actele de executare care nu privesc executarea silită imobiliară asupra bunului imobil ce formează obiectul Contractului de ipotecă nr.970/10.04.2007 autentificat sub nr.1380/10.04.2007 de către B.N.P. Laura Moigradean. Respinge contestaţia la executare în rest, ca neîntemeiată. Respinge cererea contestatorilor de restituire a taxei judiciare de timbru, ca neîntemeiată. Obligă intimata la plata către contestatori a sumei de 1.042 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cluj-Napoca. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.02.2019.
Hotarare 1171/2019 din 20.02.2019Amână pronunţarea pentru data de 20.02.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.02.2019pentru a se depune inscrisuri
Incheiere de sedinta din 08.01.2019Pentru a se emite adresa
Incheiere de sedinta din 13.11.2018pentru continuitatea completului de judecata
Incheiere de sedinta din 02.10.2018