B** C****** C*******
PetentB**** C********* R***** S*
CreditorAdmite cererea formulată de către petentul B.E.J. Cotoara Cristian la cererea creditoarei Banca Comercială Română S.A. împotriva debitorului Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor - Comisariatul judeţean pentru protecţia consumatorilor Mureş, în baza titlului executoriu constând în Sentinţa civilă nr. 783/23.05.2013 pronunţată de Judecătoria Sighişoara în dosarul nr. 1402/308/2011*, definitivă prin Decizia nr. 921/16.12.2014 pronunţată de Tribunalul Mureş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru realizarea creanţei având ca obiect suma de 5.185,31 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra sumelor prevăzute în titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate, inclusiv asupra cheltuielilor de executare. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Fără cale de atac. Cercetată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.02.2018.
Incheiere de executare silita 676/2018 din 02.02.2018