P******* C****** D********
PetentC**** C********* V*******
IntimatAdmite cererea formulată de petenta Primăria comunei Drăgu?eni, cu sediul în localitatea Drăgu?eni, judeţul Botoşani, prin primar, în contradictoriu cu intimatul Cobuz Constantin-Valentin, având ca obiect înlocuire amendă. Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 200 lei, aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenţie seria P.A. nr. 1242506 din 11.01.2013, încheiat de Inspectoratul de Poli?ie Jude?ean Boto?ani – Postul de Poli?ie Drăgu?eni, cu sancţiunea prestării de către intimat a unor activităţi în folosul comunităţii, pe care le va stabili primarul comunei Drăgu?eni, pe o durată de 18 ore. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventualul apel urmând a se depune la Judecătoria Săveni. Pronunţată azi, 18.10.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 789/2018 din 18.10.2018Amână pronunţarea la data de 18.10.2018, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2018