C***** P******* - P*** P*****
PetentL**** D*****
IntimatAdmite cererea formulată de petenta Comuna Pătrăuţi-prin primar, în contradictoriu cu intimatul L**** D*****. Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 630 lei, aplicată prin procesul - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PNTX, nr. 0024199, încheiat la data de 16.07.2015 de IPJ Neamţ, cu 51 de ore de muncă în folosul comunităţii, pe raza comunei Pătrăuţi, jud. Suceava. Obligă intimatul să presteze o activitate în folosul comunităţii, pe o durată de 51 de ore, cu respectarea dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 55/2002, în sensul că activitatea în folosul comunităţii se va desfăşura în domeniul serviciilor publice stabilite prin Hotărârea Consiliului Local Pătrăuţi, ţinând seama de aptitudinile fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii profesionale ale acestuia, după un anumit program, întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 55/2002. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 07.02.2019.
Hotarare 523/2019 din 07.02.2019