I**** P******
ReclamantA********* E***** M****
PârâtA********* I***
PârâtRespinge cererea având ca obiect hotărâre care ţine loc de act autentic, formulată de reclamantul I**** P****** în contradictoriu cu pârâţii Alisavetei Elena Maria şi A********* I***, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Darabani. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 13.02.2019.
Hotarare 104/2019 din 13.02.2019Amână pronunţarea potrivit art. 396 Cod de procedură civilă, până la data de 13.02.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.Pronunţarea a avut loc în şedinţă publică, azi, 29.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2019termen acordat la cererea domnului avocat pentru a lua legătura cu pârâţii în vederea exprimării unui punct de vedere dar şi pentru a fi audiat martorul încuviinţat la acest termen, martor ce va fi prezent în instanţă fără a mai fi citat.
Incheiere de sedinta din 20.11.2018se va pune în vedere recl. să facă dovada refuzului pârâţilor de a se prezenta la notariat în vederea întocmirii contractului în formă autentică.
Incheiere de sedinta din 16.10.2018