P******** D* P* L**** J********** S******
ApelantI**** N* N***
Apelant InculpatAdmite apelurile declarate de P******** D* P* L**** J********** S****** şi de inculpatul Ifrim Nicu împotriva sentinţei penale nr. 289/31.05.2018, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 9453/314/2017. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi în rejudecare: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4900 (patru mii şase mii) lei amendă penală, reprezentând un număr de 245 zile-amendă a câte 20 lei pe zi, aplicată inculpatului Ifrim Nicu prin sentinţa penală apelată şi repune în individualitatea lor pedepsele componente. Înlătură din sentinţa penală apelată dispoziţia: „În baza art. 334 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr.pen. şi art. 61 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. c) Cod penal rap. la art. 396 alin. 1 şi 2 Cod pr.pen. condamnă inculpatul IFRIM NICU la pedeapsa de 3000 (trei mii) lei amendă penală, reprezentând un număr de 150 de zile-amendă a câte 20 lei pe zi, pentru săvârşirea infracţiunii de „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.” În baza art. 38 alin. 2, art. 39 alin. 1 lit. c) Cod penal, aplică inculpatului Ifrim Nicu pedeapsa de 3.000 lei amendă penală, reprezentând un număr de 150 de zile-amendă a câte 20 lei pe zi, aplicată acestuia prin sentinţa penală apelată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 334 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr.pen. şi art. 61 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. c) Cod penal, la care se adaugă o treime din cealaltă pedeapsă (de 2.700 lei amendă penală, reprezentând un număr de 135 de zile-amendă a câte 20 lei pe zi, aplicată inculpatului prin sentinţa penală apelată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod pr.pen. şi art. 61 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. c) Cod penal), pedeapsa rezultantă pe care o va executa inculpatul Ifrim Nicu fiind de 3.900 lei amendă penală, reprezentând un număr de 195 de zile-amendă a câte 20 lei pe zi. În baza art. 404 alin. 4 lit. f Cod procedură penală, dispune restituirea motociclului marca Honda cu nr. de identificare ZDCJF14A07F183089, de culoare roşie, cu nr. de înmatriculare DE91104, indisponibilizat la sediul I.P.J. Suceava, către proprietarul Farook Hussin Mohamed Nazar (f 36 – 38 – dosar urmărire penală). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din apel, avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26.10.2018.
Hotarare 924/2018 din 26.10.2018Amână pronunţarea la data de 26.10.2018. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2018