B***** G*******
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării Judecătoriei Suceava cu rechizitoriul nr. 42/P/2018 din data de 24.10.2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava privind pe inculpatul B***** G*******, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 338 alin. 1 C. pen., precum ?i legalitatea administrării probelor ?i a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B***** G*******, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 338 alin. 1 C. pen.. În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatului B***** G*******. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 20.12.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 20.12.2018