S********* R***** D* R*************
ReclamantE G**** I** S**
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta-pârâtă S********* R***** D* R*************, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă S.C. E Guard INF S.R.L. Obligă pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte suma de 610,39 lei, din care 519,81 lei reprezentând taxă pentru serviciul public de radiodifuziune pentru perioada septembrie 2015 - februarie 2017 şi 90,58 lei reprezentând penalităţi de întârziere. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă S.C. E Guard INF S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă S********* R***** D* R*************, ca neîntemeiată. Respinge cererea de amendare a reclamantei-pârâte, ca neîntemeiată. Respinge cererea reclamantei-pârâte privind obligarea pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Piatra Neamţ. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra Neamţ. Pronunţarea soluţiei s-a făcut prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 29.05.2019.
Hotararecameraconsiliu2992/2019 din 29.05.2019Amână pronunţarea la data de 29.05.2019, când, în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.05.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.05.2019Instanţa amână judecarea cauzei la data de 14.05.2019 pentru achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei, aferentă cererii reconvenţionale.
Incheiere de sedinta din 12.03.2019