Ş*** M**** O*****
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării Judecătoriei Suceava cu rechizitoriul nr. 674/P/2018 din data de 25.10.2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava privind pe inculpatul Ş*** M**** O*****, , trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal, precum ?i legalitatea administrării probelor ?i a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Ş*** M**** O*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal. În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatului Ş*** M**** O*****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 20.12.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 20.12.2018