S* F**** S** L* S** H***
ReclamantS* T***** A**** S**
PârâtV*** C********* M****
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului ..., ca neîntemeiată. Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea formulată de reclamanta ..., în contradictoriu cu pârâtul ..., având ca obiect pretenţii. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 102.930,92 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii efectuate la imobilul „Casa Vlas”, situat în Satu Mare, str. Maramureşului. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 8.074,45 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu expert. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, la Tribunalul Satu Mare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Satu Mare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 18.12.2020.
Hotarare 4146/2020 din 18.12.2020Amână pronun?area la data de 18.12.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.12.2020În vederea deliberării, precum şi pentru a se acorda posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise la dosarul cauzei conform art.396 C.pr.civilă, instanţa apreciază necesară amânarea pronunţării asupra hotărârii pentru data de 11.12.2020. În conformitate cu dispoziţiile art.396 alin.2 C.pr.civ. pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.11.2020În vederea deliberării, precum şi pentru a se acorda posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise la dosarul cauzei conform art.396 C.pr.civilă, instanţa apreciază necesară amânarea pronunţării asupra hotărârii pentru data de 27.11.2020. În conformitate cu dispoziţiile art.396 alin.2 C.pr.civ. pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.11.2020În vederea deliberării, precum şi pentru a se acorda posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise la dosarul cauzei conform art.396 C.pr.civilă, instanţa apreciază necesară amânarea pronunţării asupra hotărârii pentru data de 13.11.2020. În conformitate cu dispoziţiile art.396 alin.2 C.pr.civ. pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.10.2020în vederea studierii notelor scrise.
Incheiere de sedinta din 14.10.2020pune în vedere reclamantei să facă dovada achitării diferenţei onorariu expert în valoare de 4.500 lei.
Incheiere de sedinta din 30.09.2020în vederea studierii răspunsului la obiecţiuni, precum şi a precizării formulate.
Incheiere de sedinta din 17.07.2020pentru a se emite obiecţiunile expertului în vederea formulării răspunsului.
Incheiere de sedinta din 10.06.2020Suspendat de drept - stare de urgenţă.
Termen preschimbat
Dispune din oficiu preschimbarea termenului de judecată stabilit în cauză, din data de 18 martie 2020 pentru data de 13.05.2020, ora 08:30, sala 6, şedinţă publică, dată pentru care se vor cita părţile.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Dispune revenirea cu adresa la expert în vederea efectuării raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 22.01.2020Dispune revenirea cu adresa la expert în vederea efectuării raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 20.11.2019în vederea efectuării raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 09.10.2019în vederea efectuării raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 10.07.2019în vederea efectuării raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 15.05.2019Dispune comunicarea cererii de renunţare la judecată faţă de pârâta iniţială.
Incheiere de sedinta din 03.04.2019Pentru a se formula în scris cererea de renunţare la judecată, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 20.02.2019Dispune comunicarea precizării de acţiune, atât pârâtului iniţial, cât şi celui indicat în precizarea de acţiune, cu obligaţia de a formula întâmpinare cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen.
Incheiere de sedinta din 09.01.2019