M***** D***** C******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. pr. penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în data de 10.04.2018 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş în dosarul nr.1173/P/2017, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul MATYA? DANIEL CLAUDIU, fiul lui Liviu ?i Lucica, pentru săvârşirea infracţiunilor de: conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.335 al.1 C.p. conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului, prevăzută de art.336 al.1 C.p. cu aplicarea art.38 al.2 C.p. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul MATYA? DANIEL CLAUDIU. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii cu inculpatul şi procurorul, ce se depune la Judecătoria Beiuş. Dată şi pronunţată în camera de consiliu azi 29.05.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara144/2018 din 29.05.2018