L*** I**
ReclamantP******* C****** P****** P*** P*****
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, acţiunea având ca obiect uzucapiune formulată de reclamantul LICĂ ION în contradictoriu cu pârâta COMUNA POPEŞTI REPREZENTATĂ PRIN PRIMAR. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Costeşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 25.03.2022.
Hotarare 301/2022 din 25.03.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 25.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 11.03.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.03.2022Amână pronunţarea la data de 11.03.2022, dată la care soluţia va fi pronunţată prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 25.02.2022, prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2022Emite adresă către OCPI Argeş, cu solicitarea de a înainta extras de Carte Funciară nr. 80783 şi toate actele care au stat la baza întabulării dreptului de proprietate. În vederea comunicării înscrisurilor solicitate, Amână judecarea cauzei la 25.02.2022, ora 14,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Decembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 10.12.2021Pentru ca părţile să ia la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, Amână judecarea cauzei la 10.12.2021, ora 14,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 15.10.2021Pentru lipsa raportului de expertiză, amână judecarea cauzei la data de 15.10.2021.
Incheiere de sedinta din 11.06.2021Încuviinţează solicitarea expertului. Revine cu adresă către d-na expert Stănculeanu Elena Camelia, cu aceleaşi solicitări ca în precedent, cu avertisment de amendă judiciară îndreptată către maximul prevăzut de lege. În vederea efectuării şi depunerii raportului de expertiză, Amână judecarea cauzei la 11.06.2021, ora 14,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Aprilie 2021
Incheiere de sedinta din 09.04.2021Încuviinţează solicitarea reclamantului, prin reprezentant convenţional. Revine cu adresă către d-na expert Stănculeanu Elena Camelia, cu aceleaşi solicitări ca în precedent, cu avertisment de amendă judiciară. În vederea efectuării şi depunerii raportului de expertiză, Amână judecarea cauzei la 09.04.2021, ora 14,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Februarie 2021.
Incheiere de sedinta din 26.02.2021Încuviinţează solicitarea reclamantului, prin reprezentant convenţional. Revine cu adresă către d-na expert Stănculeanu Elena Camelia, cu aceleaşi solicitări ca în precedent, cu avertisment de amendă judiciară. În vederea efectuării şi depunerii raportului de expertiză, Amână judecarea cauzei la 26.02.2021, ora 14,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Decembrie 2020
Incheiere de sedinta din 11.12.2020Încuviinţează solicitarea reclamantului, prin reprezentant convenţional. Revine cu adresă către d-na expert Stănculeanu Elena Camelia, cu aceleaşi solicitări ca în precedent, cu avertisment de amendă judiciară. În vederea efectuării şi depunerii raportului de expertiză, Amână judecarea cauzei la 11.12.2020, ora 14,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Octombrie 2020
Incheiere de sedinta din 23.10.2020Încuviinţează solicitarea reclamantului, prin reprezentant convenţional. Revine cu adresă către d-na expert Stănculeanu Elena Camelia, cu solicitarea de a efectua lucrarea şi de o depune la dosar cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată ce va fi acordat în cauză, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru comunicare părţilor, cu avertisment de amendă judiciară. În vederea efectuării raportului de expertiză, Amână judecarea cauzei la 23.10.2020, ora 14,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Iulie 2020.
Incheiere de sedinta din 10.07.2020Încuviinţează solicitarea d-lui expert Boariu Petru pentru a asigura celeritatea în soluţionarea cauzei şi dispune înlocuirea sa cu un alt expert în specialitatea topografie. Desemnează expert în specialitatea topografie, prin tragere la sorţi, pe doamna expert Stănculeanu Elena Camelia, corespunzător nr. 17 din lista experţilor comunicată de Biroul Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Argeş. Emite adresă către noul expert desemnat, în specialitatea topografie, pentru a fi înştiinţat cu privire la numirea sa ca expert în cauză, cu solicitarea să efectueze, după citarea părţilor, şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu obiectivele stabilite, cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată ce se va acorda, însoţit de dovezile de convocare a părţilor. Emite adrese către expert Boariu Petru pentru încunoştinţare înlocuire expert, către BLET Argeş pentru a comunica înlocuirea expertului Boariu Petru cu expertul Stănculeanu Elena Camelia şi cu solicitarea de a proceda la transferul onorariului. Se citează pârâta. În vederea efectuării raportului de expertiză, Amână judecarea cauzei la 10.07.2020, ora 14,00, pentru când se citează pârâta, reclamantul având termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Mai 2020.
Incheiere de sedinta din 15.05.2020Constată că prin încheierea de şedinţă din data de 11.03.2020 judecata cauzei a fost preschimbată la data de 15.05.2020.
Rezolutie din 13.03.2020Admite sesizarea privind preschimbarea termenului de judecată din oficiu. Preschimbă termenul de judecată de la data de 13.03.2020 la data de 15.05.2020. Fără cale de atac. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 11.03.2020.
Incheiere de sedinta din 11.03.2020Încuviinţează solicitarea reclamantului, prin apărător. Pentru a asigura celeritatea în soluţionarea cauzei şi dată fiind conduita bine cunoscută de către instanţă a expertului Podea Ionuţ Cătălin, dispune înlocuirea sa cu un alt expert în specialitatea topografie. Desemnează expert în specialitatea topografie, prin tragere la sorţi, pe domnul expert Boariu Petru, corespunzător nr. 1 din lista experţilor comunicată de Biroul Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Argeş. Emite adresă către noul expert desemnat, în specialitatea topografie, pentru a fi înştiinţat cu privire la numirea sa ca expert în cauză, cu solicitarea să efectueze, după citarea părţilor, şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu obiectivele stabilite, cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată ce se va acorda, însoţit de dovezile de convocare a părţilor. Emite adresă către expert Podea Ionuţ Cătălin pentru încunoştinţare înlocuire expert, şi către BLET Argeş pentru a comunica înlocuirea expertului Podea Ionuţ Cătălin cu expertul Baoriu Petru, şi cu solicitarea de a proceda la transferul onorariului. În vederea efectuării raportului de expertiză, Amână judecarea cauzei la 13.03.2020 pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Ianuarie 2020.
Incheiere de sedinta din 17.01.2020Revine cu adresă către d-l expert Podea Ionuţ Cătălin, cu solicitarea de a efectua lucrarea şi de o depune la dosar cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată ce va fi acordat în cauză, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru comunicare părţilor, În vederea efectuării expertizei, Amână judecarea cauzei la 17.01.2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Noiembrie 2019
Incheiere de sedinta din 15.11.2019Emite adresă către expertul Podea Ionuţ Cătălin pentru a fi înştiinţat să efectueze raportul de expertiză tehnică, după citarea părţilor şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză încuviinţat în cauză cu obiectivele stabilite, cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată acordat, însoţit de dovezile de convocare a părţilor şi emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice pentru a comunica numirea în cauză a expertului Podea Ionuţ Cătălin, în specialitatea topografie. Pentru efectuarea raportului de expertiză, amână cauza şi acordă termen la data de 15.11.2019, ora 11.00, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 27.09.2019În temeiul art. 255, 258 şi 330 C. pr.civ. încuviinţează pentru reclamant, proba cu expertiză tehnică în specialitatea topografie, apreciind-o utilă soluţionării cauzei, cu următoarele obiective: - identificarea terenului prin suprafaţă, dimensiune şi vecinătăţi, cu întocmirea unei schiţe; - expertul să stabilească pe baza actelor ce se regăsesc la primăria din localitate dacă terenul a făcut obiectul vreunei retrocedări sau dacă face parte din domeniul public al statului sau al unităţii administrativ teritoriale; - să se avizeze lucrarea de către OCPI Argeş. Desemnează expert tehnic, prin tragere la sorţi, în specialitatea topografie pe d-l expert Podea Ionuţ Cătălin, corespunzător nr. 16 din lista experţilor comunicată de Biroul Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Argeş. Stabileşte onorariul provizoriu pentru expertiza în specialitatea topografie în cuantum de 800 lei în sarcina reclamantului. Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să depună la dosarul cauzei dovada de plată a onorariului stabilit, sub sancţiunea suspendării cauzei. După depunerea la dosarul cauzei a dovezii de achitare a onorariului provizoriu, se emit adrese către expertul desemnat pentru a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză încuviinţat, cu obiectivele stabilite, cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată acordat, însoţit de dovezile de convocare a părţilor, după caz, şi către BLET Argeş pentru a comunica numirea în cauză a expertului în specialitatea topografie. Pentru a se depune la dosar dovada privind achitarea onorariului expertului şi în vederea efectuării expertizei, Amână judecarea cauzei la 27.09.2019, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Iunie 2019
Incheiere de sedinta din 14.06.2019Verifică dacă taxa judiciară achitată de către reclamant este suficientă, iar în caz contrar dispune completarea acesteia. În temeiul art. 255, 258 şi 265 C. pr.civ. încuviinţează proba cu înscrisuri pentru reclamant, apreciind-o utilă soluţionării cauzei. În temeiul art. 255, 258 şi 309 C. pr.civ. încuviinţează reclamantului proba cu martorul Căpraru Dumitru, indicat în nota de probatoriu depusă la acest termen de judecată. Se citează martorul Căpraru Dumitru la adresa din Comuna Popeşti, sat Purcăreni, judeţul Argeş. Prorogă discutarea utilităţii probei cu expertiză tehnică de specialitate după administrarea probei testimoniale. În vederea administrării probei testimoniale, Amână judecarea cauzei la 14.06.2019, pentru când se citează pârâta, reclamantul având termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Aprilie 2019
Incheiere de sedinta din 19.04.2019Având în vedere că dosarul se află la primul termen de judecată după declinarea sa de la Judecătoria Piteşti şi susţinerile apărătorului reclamantului, încuviinţează solicitarea acestuia. Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să-şi îndeplinească obligaţiile ce i-au fost comunicate prin citaţie, anterior termenului de judecată pentru ca instanţa să poată stabili cuantumul taxei judiciare de timbru şi să îl poată comunica acestuia, sub sancţiunea suspendării cauzei pentru neîndeplinirea obligaţiilor. Se citează pârâta lipsă, având în vedere că prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 01/07.02.2019, s-a modificat ziua în care are loc şedinţa Completului C 5-1 civil. Pentru ca reclamantul să-şi îndeplinească obligaţiile stabilite de către instanţă, Amână judecarea cauzei la 19.04.2019, pentru când se citează pârâta, reclamantul având termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Februarie 2019
Incheiere de sedinta din 18.02.2019