G**** C*******
InculpatA******* D******* A***
Parte civilăÎn baza art. 270 alineat 3 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alineat 1 Cod Penal, 75 alineat 1 litera d) Cod Penal, 76 alineat 1 Cod penal, 79 Cod Penal şi art. 396 al. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G**** C*******, la 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a, b Cod penal, respectiv dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, care se va executa în condiţiile art. 68 Cod Penal. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit.a, b Cod penal, respectiv dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, care se va executa în condiţiile art. 65 alineat 3 Cod Penal. În baza art. 91, 92 Cod penal suspendă executarea pedepsei principale şi accesorii sub supraveghere şi fixează termen de supraveghere de 3(trei) ani. În baza art.93 Cod penal impune inculpatului următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) Cod penal, se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. În baza art.93 al.2 Cod penal, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială la alegerea Serviciului de Probaţiune Arad, derulat şi stabilit de acest serviciu. În baza art.93 al.3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 zile în cadrul Primăriei Municipiului Arad sau în cadrul unei entităţi care urmează a fi decisă de către Serviciul de probaţiune Arad. Atrage atenţia inculpatului asupra art. 96 Cod penal, referitoare la sancţiunea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul nu respectă cu rea credinţă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse sau comite alte infracţiuni. Constată achitat prejudiciul comunicat de către AJFP ARAD conform chitanţei seria TS021 număr 10000204148 din 27.11.2018. Dispune confiscarea ţigărilor introduse în Camera de corpuri delicte a IPJ Arad cu dovada seria H nr. 0241672, a sumei de 1150 lei care a fost depusă la Trezoreria Municipiului Arad cu chitanţa seria TS021 nr. 10000136938, a sumei de 150 euro care a fost depusă la CEC Bank Sucursala Arad cu chitanţa nr. 642156/1, a ţigărilor introduse în Camera de corpuri delicte a IPJ Arad cu dovada seria H nr. 0241684, a ţigărilor introduse în Camera de corpuri delicte a IPJ Arad cu dovada seria H nr. 0241840, şi a sumei de 200 lei care a fost depusă la Trezoreria Municipiului Arad cu chitanţa seria TS021 nr. 10000142549. În baza art.274 al.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 decembrie 2018.
Hotarare 2315/2018 din 17.12.2018Stabileşte termen de pronunţare pentru 17.12.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2018T.05.12.2018 pentru emiterea unei adrese catre ANAF daca se constituie parte civila in cauza si suma cu care se constituie.
Incheiere de sedinta din 31.10.2018