M******* E****** S*****
IntimatÎn temeiul art. 582 alin. 1 C.pr.pen., raportat la art. 89 C. pen., admite sesizarea formulată de Serviciul de Probaţiune Timiş având ca obiect anularea amânării aplicării pedepselor, intimat MIHALCEA EMANUEL-SAMUEL, . Constată că infracţiunea prevăzută de art. 193 alin. 2 C. pen. pentru care intimatului MIHALCEA EMANUEL-SAMUEL i-a fost stabilită o pedeapsă de 9 luni închisoare prin s.p. nr. 1149/01.03.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 04.04.2018, este concurentă cu infracţiunile pentru care în sarcina intimatului a fost stabilită pedeapsa rezultantă de 1 an şi 20 zile închisoare prin s.p. nr. 5500/01.11.2017 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 28.11.2017. În temeiul art. 582 alin. 1 şi 3 C.pr.pen., raportat la art. 89 alin. 1 C.pen., anulează amânarea executării celor două pedepse mai sus menţionate. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 20 zile închisoare aplicată s.p. nr. 5500/01.11.2017 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 28.11.2017, în pedepsele componente, repunând în individualitatea lor aceste pedepse: - 8 luni închisoare, aplicată în baza dispoziţiilor art.334 alin. 1 C. pen, cu aplicarea 375 Cod procedură penală; - 10 luni închisoare, aplicată în baza art.335 alin. 1 C. pen, cu aplicarea 375 Cod procedură penală. Înlătură provizoriu sporul de două luni şi 20 zile închisoare. În temeiul art.38 alin.2 C.p., cu aplicarea art. 40 alin. 2, raportat la art. 39 al. 1 lit. b C.pen., dispune contopirea celor tei pedepse mai sus menţionate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 5 luni şi 20 zile închisoare, reprezentând o treime din celelalte pedepse, stabilind pedeapsa rezultantă de 1 an, trei luni şi 20 zile închisoare. În temeiul art. 83 alin. 1 C. pen., raportat la art. 89 alin. 2 C.pen., amână aplicarea pedepsei rezultante sus menţionate pe un termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a s.p. nr. 5500/01.11.2017 a Judecătoriei Timişoara, respectiv de la data de 28.11.2017. În temeiul art. 85 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere intimatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 85 alin. 2 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c-e se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 85 alin. 2 lit. b C. pen. impune inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 50 zile la una dintre următoarele două instituţii: SC Horticultura SA Timişoara sau SC Peţe SA Timişoara, jud. Timiş, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. 3 C. proc. pen. şi ale art. 57 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu luarea în considerare a zilelor de muncă în folosul comunităţii efectuate în baza sentinţelor penale cu privire la care s-a dispus anularea. În temeiul art. 404 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenţia intimatului asupra dispoziţiilor art. 88 C.pen., în sensul că dacă după amânarea aplicării pedepsei săvârşeşte o nouă infracţiune, cu intenţie sau cu intenţie depăşită, sau dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei. În temeiul art. 86 C.penal, după rămânerea definitivă, o copie a prezentei hotărâri se va comunica Serviciului de Probaţiune Timiş. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.06.2018.
Hotarare 2941/2018 din 05.06.2018Amână pronuţarea la data de 05.06.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.05.2018