B**** R*** A********
ReclamantT****** R***** L*******
ReclamantB**** L********** C*******
ReclamantB**** G******* R*****
ReclamantB**** S***** D*****
ReclamantPune în vedere părţilor să achite cheltuielie de executare şi onorariul aferent procedurii. Amână judecarea cauzei la data de 22.03.2023, ora 10,00. Părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor prevăzute de art.229 al.1 din codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.01.2023.
Incheiere de sedinta din 11.01.2023În temeiul art.991 (3) Cod. proc. civilă dispune vânzare imobilelor apartamente şi teren prin licitaţie publică de către un executor judecătoresc. Numeşte în cauză pentru efectuarea vânzării imobilelor apartamente şi teren prin licitaţie publică pe d-nul executor Petre Adrian Nicolae, căreia i se va emite adresă în acest sens. Fixează termen de judecată la data de 11.01.2023, termen până la care să prezinte instanţei măsurile ce au fost luate în acord cu dispoziţiile art. 992 Cod. proc. Civilă. Părţile au termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor prevăzute de art.229 al.1 din codul de procedură civilă. Cu drept de Apel pe cale separată în termen de 15 zile de la pronunţare, care se va depune la Judecătoria Petro?ani, în cazul exercitării căii de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 12.10.2022, la Judecătoria Petroşani.
Incheiere de sedinta din 12.10.2022Emite adresă către reprezentantul reclaman?ilor pentru a depune în scris, în termen de 5 zile de la primirea prezentei, o precizare prin care să se arate că reclamanţii doresc ca vânzarea imobilelor să se efectueze prin executorul judecătoresc în baza art. 991 alin 3 Cod proc civ şi să indice cu exactitate care sunt bunurile care vor fi supuse vânzării. Fixează termen de judecată la data de 12.10.2022, pentru când se vor cita părţile. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 21 septembrie 2022.
Incheiere de sedinta din 21.09.2022Fixează termen de judecată la data de 21.09.2022, pentru a se stabili bunurile care vor fi supuse vânzării. Emite adresă către BCPI Petroşani pentru a comunica la dosarul cauzei un extras de CF 60083-C1-U13, Lupeni, apartament compus din 2 camere si dependinte, situat in Lupeni, str Viitorului, nr.32, bl.D11, sc.l, ap.18, jud. Hunedoara, extras de CF 60468-C1-U2 Lupeni, apartament compus din 4 camere si dependinte, situat in Lupeni, str Viitorului, bl.A3, sc.l, et.3, ap.7, jud. Hunedoara şi un extras de CF 1201 Uricani, nr crt. A+1, nr topo. 1080/3, 1083/3, 1085/3, 1123/3 de sub B38, B39, B40, B41, B42, B43. Se citează părţile. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 25 Mai 2022.
Incheiere de sedinta din 25.05.2022Repune cauza pe rol
Incheiere de sedinta din 06.04.2022Amână pronun?area la data de06.04.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2022Încuviinţează cererea de amânare formulată de av. Koble Ladislau Levente pentru reclamanţi . Amână judecarea cauzei la data de 23.03.2022, ora 10.00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţa publică azi, 19.01.2022.
Incheiere de sedinta din 19.01.2022Comunică cu reclamanţii răspunsul la obiec?iunile formulate la raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 19.01.2022, ora 10.00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţa publică azi, 10 Noiembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 10.11.2021Încuviinţează obiec?iunile formulate de către de reclamanţi prin reprezentantul convenţional la raportul de expertiză întocmit în cauză de către doamna expert Badea Carmen Luminiţa. Emite adresă către doamna expert Badea Carmen Luminiţa prin care i se vor comunica obiec?iunile formulate de reclamanţi prin reprezentantul convenţional la raportul de expertiză şi i se va solicita să formuleze un răspuns cu privire la acestea şi să-l depună la dosarul cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 10.11.2021,ora 10.00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţa publică azi, 15.09.2021.
Incheiere de sedinta din 15.09.2021Admite cererea de amânare formulată de av. Koble Ladislau Levente. Ia act că doamna expert Carmen Luminiţa Badea a înaintat la dosarul cauzei raportul de expertiză în 4 exemplare. Se comunică un exemplar al raportului de expertiză către reclamanţi prin reprezentantul convenţional. Amână judecarea cauzei la data de 15.09.2021,ora 10.00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţa publică azi, 19.05.2021.
Incheiere de sedinta din 19.05.2021Admite cererea de amânare formulată de av. Koble Ladislau Levente. Stabileşte onorariul definitiv pentru efectuarea expertizei la suma de 3500 lei. Emite adresă către expert pentru a i se comunica faptul că reclamanţii au achitat suma de 2500 lei reprezentând diferenţă onorariu pentru efectuarea expertizei, urmând să procedeze la efectuarea expertizei. Amână judecarea cauzei la data de 19.05.2021,ora 10.00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţa publică azi, 24.03.2021.
Incheiere de sedinta din 24.03.2021Admite cererea de amânare formulată de av. Koble Ladislau Levente. Stabileşte onorariul definitiv pentru efectuarea expertizei la suma de 3500 lei. Pune în vedere reclamanţilor prin adresă să depună până la termenul următor la dosar chitanţa în original privind plata sumei de 1000 lei reprezentând onorariu provizoriu pentru efectuarea expertizei şi să achite diferenţa de 2500 lei pentru efectuarea expertizei. Emite adresă către expert pentru a i se comunica onorariul definitiv şi faptul că reclamanţii au achitat suma de 1000 lei, urmând să procedeze la efectuarea expertizei. Amână judecarea cauzei la data de 24.03.2021, ora 10.00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţa publică azi, 03.02.2021.
Incheiere de sedinta din 03.02.2021Admite cererea de amânare formulată de av. Koble Ladislau Levente. Emite adresă către reclamanţi pentru a le comunica faptul că s-a încuviinţat onorariu provizoriu expert în sumă de 1000 lei şi se va pune în vedere acestora să îl achite până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 03.02.2021, ora 08.30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţa publică azi, 25.11.2020.
Incheiere de sedinta din 25.11.2020Încuviinţează pentru reclamanţi proba cu expertiză tehnică în specialitatea evaluare imobiliară. Numeşte expert pe doamna Badea Carmen Luminiţa. Stabileşte onorariu provizoriu expert la suma de 1000 lei. Emite adresă către reclamanţi pentru a le comunica că s-a numit expert doamna Badea Carmen Luminiţa, s-a încuviinţat onorariu provizoriu expert în sumă de 1000 lei şi se va pune în vedere acestora să îl achite până la următorul termen de judecată. Emite adresă către expert Badea Carmen Luminiţa pentru a i se comunica că a fost numită expert în prezenta cauză, că s-a stabilit onorariu provizoriu în sumă de 1000 lei şi s-a pus în vedere reclamanţilor să îl achite până la următorul termen de judecată. De asemenea i se va pune în vedere ca până la termenul următor de judecată să depună onorariu estimativ şi durata necesară efectuării expertizei. Emite adresă Tribunalului Hunedoara pentru a i se aduce la cunoştinţă că s-a numit expert doamna Badea Carmen Luminiţa, s-a încuviinţat onorariu provizoriu expert în sumă de 1000 lei şi s-a pus în vedere reclamanţilor să îl achite până la următorul termen de judecată. Încuviinţează obiectivele la raportul de expertiză propuse de reclamanţi respectiv: să stabilească expertul valoarea de circulaţie a celor două apartamente precum şi a terenului, care se vor comunica expertului. Amână judecarea cauzei la data de 25.11.2020, ora 10, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţa publică azi, 07.10.2020.
Incheiere de sedinta din 07.10.2020Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantului reclamanţilor . Emite adresă către către Primăria Uricani pentru a indica valoarea impozabilă a terenului sau valoarea în lei/mp. Menţine dispoziţia şi pune în vedere reprezentantului reclamanţilor avocat Koble Ladislau Levente să fie prezent în faţa instanţei la următorul termen de judecată, să comunice dacă părţile se înţeleg cu privire la valoarea celor 3 bunuri imobile respectiv cele două apartamente şi a terenului iar în caz contrar să indice dacă solicită încuviinţarea probei cu expertiză tehnică de specialitate. Pune în vedere păr?ilor să se pună de acord şi să indice valorile imobilelor. Amână judecarea cauzei la data de 07.10.2020, ora 10, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29.07.2020.
Incheiere de sedinta din 29.07.2020Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantului reclamanţilor . Pune în vedere reprezentantului reclamanţilor avocat Koble Ladislau Levente să fie prezent în faţa instanţei la următorul termen de judecată, să comunice dacă părţile se înţeleg cu privire la valoarea celor 3 bunuri imobile respectiv cele două apartamente şi a terenului iar în caz contrar să indice dacă solicită încuviinţarea probei cu expertiză tehnică de specialitate. Pune în vedere păr?ilor să se pună de acord şi să indice valorile imobilelor. Amână judecarea cauzei la data de 29.07.2020, ora 10, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţa publică azi, 17.06.2020.
Incheiere de sedinta din 17.06.2020În baza art. 42 alin.6 al Decretului Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr.212 din 16.03.2020, se suspendă de drept prezenta cauză pe durata stării de urgenţă, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsuri în vederea fixării termenului de judecată.
Încuviin?ează pentru păr?i proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Pune în vedere păr?ilor să se pună de acord şi să indice valorile imobilelor. Pune în vedere grefierului de ?edin?ă să comunice prezenta încheiere de ?edin?ă cu reprezentantul reclaman?ilor. Amână judecarea cauzei la data de 15.04.2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţa publică azi, 04.03.2020.
Incheiere de sedinta din 04.03.2020Admite cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentantul convenţional al reclamanţilor, avocat Koble Ladislau Levente. Amână judecarea cauzei la data de 04.03.2020, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29.01.2020.
Incheiere de sedinta din 29.01.2020Admite cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentantul convenţional al reclamanţilor, avocat Stroia Adrian pentru a avea posibilitatea de a lua cunoştiinţă de întâmpinarea formulată şi depusă la dosarul cauzei de către pârât prin reprezentant convenţional şi pentru a formula un răspuns la întâmpinare. Pune în vedere pârâtului prin reprezentant convenţional să se prezinte personal la următorul termen de judecată pentru a fi administrată proba cu interogatoriul acestuia . Amână judecarea cauzei la data de 29.01.2020, pentru când se părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţa publică azi, 11.12.2019.
Incheiere de sedinta din 11.12.2019Încuviinţează proba cu interogatoriul pârâtului solicitată de către reprezentantul convenţional al reclamanţilor, avocat Koble Ladislau Levente Ia act că reprezentantul convenţional al reclamanţilor, avocat Koble Ladislau Levente a depus la dosarul cauzei o precizare de acţiune . Pune în vedere pârâtului că are posibilitatea de a depune întâmpinare cu privire la precizarea de acţine până la următorul termen de judecdată şi să se prezinte personal la următorul termen de judecată pentru a fi administrată proba cu interogatoriul acestuia . Amână judecarea cauzei la data de 11.12.2019, pentru când se părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţa publică azi, 30.10.2019.
Incheiere de sedinta din 30.10.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de avocat Stroia Adrian. Ia act că s-a depus la dosarul cauzei chitanţa nr. 4668/24.09.2019 pentru suma de 1.372,92 lei reprezentând taxă judiciară de timbru. Ia act că Biroului Individual Notarial Liviu Gherghin a înaintat la dosar copia dosarului succesoral nr. 94/2016. Prorogă discuţia asupra probelor pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 30.10.2019, pentru când se părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţa publică azi, 25.09.2019.
Incheiere de sedinta din 25.09.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de av. Koble Ladislau Levente, pentru reclamanţi. Revine cu adresă către Biroul Individual Notarial Liviu Gherghin, pentru a comunica la dosarul cauzei dosarul succesoral nr. 94/2016. Pune în vedere reclamanţilor să achite în solidar suma de 1372,92 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru, sub sancţiunea anulării cererii. Amână judecarea cauzei la data de 25.09.2019, pentru când se părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţa publică azi, 04.09.2019.
Incheiere de sedinta din 04.09.2019Emite adresă către Camera Notarilor Publici pentru a comunica la dosarul cauzei rezultatul verificărilor cu privire la evidenţele succesorale ale defunctei Batcu Tania Loreta. Emite adresă către Biroul Individual Notarial Liviu Gherghin, pentru a comunica la dosarul cauzei dosarul succesoral nr. 94/2016. Se citează reclamanţii cu menţiunea că în situaţia în care îşi susţin cererea de chemare în judecată să se prezinte în faţa instanţei de judecată, fie personal, fie prin reprezentant convenţional, fiind necesar să dea lămuriri cu privire la obiectul cauzei, sub sancţiunea suspendării cauzei, precum şi cu menţiunea că au obligaţia de a achita în solidar suma de 1372,92 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru, sub sancţiunea anulării cererii. Ia act că pârâtul Batcu Petru, în situaţia în care reclamnţii vor să se împartă bunurile, doreşte acordarea sultei în raport de cota de 1 ce i se cuvine din valoarea bunurilor teren şi apartamente şi că a solicitat ca actele de procedură să-i fie comunicate la noua adresă din Lupeni, str. Viitorului, Bl. M.3, ap. 36, et. 3, jud. Hunedoara Amână judecarea cauzei la data de 04.09.2019, pentru când se părţile au termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţa publică azi, 29.05.2019.
Incheiere de sedinta din 29.05.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamanţilor . Menţine dispoziţia de a pune în discuţia părţilor la următorul termen de judecată, obiectul cererii de chemare în judecată având în vedere că în sistemul Ecris obiectul cererii este succesiune- sistare indiviziune iar din punct de vedere al instanţei obiectul dosarului ar trebui să fie sistare indiviziune şi reducţiune liberalităţi . Constată că s-a depus la dosarul cauzei certificatele de atestare fiscală şi extrasul CF, urmând a se calcula pentru următorul termen de judecată taxa judiciară de timbru. Prorogă discuţia asupra competenţei şi asupra probelor pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 29.05.2019, pentru când se citează pârâtul, reclamanţii având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 24.04.2019.
Incheiere de sedinta din 24.04.2019Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamanţilor . Constată în sistemul Ecris obiectul cererii este succesiune- sistare indiviziune iar din punct de vedere al instanţei obiectul dosarului ar trebui să fie sistare indiviziune şi reducţiune liberalităţi, urmând a se pune în discuţia părţilor la următorul termen de judecată, obiectul cererii de chemare în judecată. Emite adresă către Primăria Municipiului Lupeni- Serviciul Impozite şi taxe locale, pentru a comunica certificatele de atestare fiscală ale tuturor reclamanţilor. Emite adresă către OCPI-BCPI Petroşani pentru a comunica extrasele CF la zi. Amână judecarea cauzei la data de 24.04.2019, pentru când se citează pârâtul, reclamanţii având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 13.03.2019.
Incheiere de sedinta din 13.03.2019