Dosar 967/325/2018 din 12.01.2018

obligaţie de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 967/325/2018
Data dosar:
12.01.2018
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA a II -a CIVILĂ
Obiect:
obligaţie de a face
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.01.2019 la ora 09:00

    Complet: C20C
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta 2 SC Ametras Service SRL la demolarea lucrării nelegal executate şi aducerea la starea iniţială a imobilului situat în Timişoara, strada Macilor nr. 9, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar în caz contrar, dacă aceasta nu se conformează dispoziţiilor instanţei autorizează reclamanţii la executarea acestor lucrări pe cheltuiala pârâtei 2 SC Ametras Service SRL. Respinge acţiunea faţă de pârâtul 1 K**** P***. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţata in data de 23.01.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, cu mijlocirea grefei.

    Hotarare 720/2019 din 23.01.2019
  • Sedinta din data de 08.01.2019 la ora 09:00

    Complet: C20C
  • Amână pronunţarea

    amână pronuntarea la data de 23.01.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.01.2019
  • Sedinta din data de 13.11.2018 la ora 09:00

    Complet: C9C
  • Amână cauza

    Înaintează dosarul completului imediat următor în materie civilă în vederea soluţionării cererii de abţinere, respectiv C 10c

    Incheiere de sedinta din 13.11.2018
  • Sedinta din data de 02.10.2018 la ora 09:00

    Complet: C9C
  • Amână cauza

    Amana cauza la data de 13.11.2018.

    Incheiere de sedinta din 02.10.2018
  • Sedinta din data de 26.06.2018 la ora 09:00

    Complet: C9C
  • Amână cauza

    Amana cauza la data de 02.10.2018.

    Incheiere de sedinta din 26.06.2018
  • Sedinta din data de 06.02.2018 la ora 09:00

    Complet: C9C
  • Amână cauza

    Trimite cauza in procedura de regularizare.

    Incheiere de sedinta din 06.02.2018
  • Sedinta din data de 19.01.2018 la ora 09:00

    Complet: C16C
  • Amână cauza

    Având în vedere dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 din 17 decembrie 2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti publicată în Monitorul Oficial nr. 970 din 28 decembrie 2015, instanţa dispune ataşarea prezentei cauze la dosarul nr. 11283/325/2017, Completul 9, Sectia II, în vederea soluţionării. Cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar este identică din punct de vedere al părţilor, obiectului şi cauzei cu cea din dosarul nr. 11283/325/2017, care a fost înregistrat iniţial.

    Incheiere finala dezinvestire din 19.01.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD