S******* J******* D* U****** D****** T**** S******
ReclamantB******* S******
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ DROBETA-TURNU SEVERIN în contradictoriu cu pârâtul B******* S******. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 301,09 lei, reprezentând îngrijiri medicale de care a beneficiat pârâtul pe perioada 18.10.2015-19.10.2015. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale calculată la valoarea debitului neachitat în valoare de 301,09 lei începând cu data de 19.10.2015 şi până la data plăţii efective. Respinge capătul de cerere privitor la plata penalităţilor de întârziere, ca neîntemeiat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Cererea de apel se va depune la Judecatoria Drobeta-Turnu Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi, 11.03.2019.
Hotarare 809/2019 din 11.03.2019Amână pronunţarea la data de 11.03.2019, când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2019, la sediul Judecătoriei Drobeta -Turnu Severin.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2019Amână judecarea cauzei, în vederea emiterii unei adrese către CAS Mehedinţi.
Incheiere de sedinta din 23.01.2019Preschimbă termenul de judecată stabilit în dosarul civil nr. 9682/225/2018 al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin din data de 28.11.2018 în data de 23.01.2019, ora 08.30, sala 2, pentru când vor fi citate părţile. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 08.11.2018 la sediul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.
Incheiere de sedinta din 08.11.2018