H******* A*** N******
PetentÎn temeiul dispoziţiilor art. 587 Cod procedură penală raportat la art. 59 Cod penal 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal, admite propunerea de liberare condiţionată. Liberează condiţionat pe condamnatul H******* A*** N******, în prezent aflat în executarea pedepsei în Penitenciarul Arad, din executarea pedepsei de 4 (patru) ani şi 10 (zece) luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 118/19.06.2014 a Tribunalului Sibiu, pronunţată în dosarul nr. 4036/85/2013, definitivă prin decizia penală nr. 2/A/08.01.2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 157/2014 din 09.01.2015. În baza art. 275 alin. 3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Arad a sumei de 130 lei reprezentând onorar avocat din oficiu. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 4 iulie 2018.
Hotarare 1382/2018 din 04.07.2018