B**** S***** S********
InculpatÎn baza art.396 al.1,4 C.p.p. rap. la art.83 C.p., stabileşte în sarcina inculpatului B S S, pedeapsa de: 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc şi de mare risc, prev. de art.4 al.1 şi 2 din Legea nr.143/2000 În temeiul art.83 al.1 C.p., amână aplicarea pedepsei închisorii stabilite pe un termen de supraveghere de 2 ani, prev. de art.84 C.p., calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Potrivit art.85 al.1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, conform programului ce îi va fi stabilit de către consilierul de probaţiune; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d ) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art.404 al.3 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art.16 al.1 din Legea nr.l43/2000, dispune confiscarea specială de la inculpat a cantităţilor de 3,4 g pulbere care conţin 3,4-Methylenedioxymetamfetamine (MDMA) şi 21,7 g cannabis (cantităţi rămase în urma analizelor de laborator - f.22-31 d.u.p.), precum şi a două dispozitive pentru mărunţit (grindere) pe care s-au pus în evidenţă tetrahidrocanabinol (THC), a unei pipe pe care s-a pus în evidenţă DMT (N,N-dymethyltryptamine) şi a unui cântar electronic pe care s-a pus în evidenţă tetrahidrocanabinol (THC), probe ambalate şi sigilate cu sigiliul tip M.A.I. cu nr. (f.22-31 dup). Potrivit art.274 C.p.p., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 3.200 lei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18.07.2018.
Hotarare 232/2018 din 18.07.2018Stabileşte termen în vederea pronunţării hotărârii pentru data de 18.07.2018.
Incheiere de sedinta din 12.07.2018Amână cauza pentru data de 12.07.2018, sala 31, ora 9.
Incheiere de sedinta din 14.06.2018