S****** L***** M****
Recurent RECLAMANTM********* T********
Intimat PÂRÂTD****** D**
Intimat PÂRÂTD***** S*****
Intimat PÂRÂTB******** A******
Intimat PÂRÂTAdmite recursul declarat de reclamantul recurent S****** L***** M**** împotriva sentinţei civile nr.552/29.03.2018 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr.9743/30/2017, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Timişoara, D****** D**, Drăgoi Simona, B******** A****** şi Ţoancă Radu Daniel. Casează în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare, admite în parte cererea reclamantului. Obligă pârâtul Municipiul Timişoara să formuleze răspuns reclamantului la informaţiile solicitate prin cererea înregistrată de acesta sub nr.SC2017- 027845/08.11.2017, respectiv, cele indicate de la pct. 1 lit. b), c), d), e), pct. 3, 6, 7, 8, 9, 11, 12, 13 şi 14 din Anexa 5 din Hotărârea nr.583/2016 pentru Sport Club Municipal Timişoara în termen de 30 de zile de la data pronunţării prezentei decizii. Menţine soluţia pronunţată de Tribunalul Timiş cu privire la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor D****** D**, Drăgoi Simona, B******** A****** şi Ţoancă Radu Daniel. Respinge cererea reclamantului în rest. Exonerează reclamantul de plata amenzii judiciare de 300 lei dispusă de prima instanţă. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.09.2018.
Hotarare 1522/2018 din 04.09.2018pentru îndeplinirea procedurii de citare cu toate părţile se acordă termen la 04.09.2018
Incheiere de sedinta din 11.07.2018Respinge declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Corina Balcu de la judecarea cauzei civile înregistrată la Curtea de apel Timişoara sub nr. 9743/30/2017. Fără cale de atac, conform art. 53 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 03.07.2018.
Incheiere abtinere din 03.07.2018