N****** S*** C*******
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 din C. proc. pen. condamnă pe inculpatul N****** S*** C*******, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană care are permisul de conducere anulat, prevăzută de art. 335 alin.2 C.p. cu aplicarea art. 41 alin.1 C.p. (fapta din data de 11.02.2016). În baza art. 67 alin. 1 C.pen. rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen. pe perioada executării pedepsei principale. Constată că fapta dedusă judecăţii a fost săvârşită după acordarea liberării condiţionate prin sentinţa penală nr. 1416/09.06.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 19757/4/2015, definitivă prin necontestare la data de 16.06.2015. În temeiul art. 104 alin 2 C.pen revocă liberarea condiţionată dispusă prin sentinţa penală nr. 1416/09.06.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 19757/4/2015 şi dispune executarea restului de pedeapsă de 606 zile. În temeiul art. 43 alin.1 C.p. pedeapsa de 6 luni stabilită prin prezenta hotărâre se adaugă la restul rămas neexecutat de 606 zile, urmând ca inculpatul să execute 786 zile închisoare (2 ani o lună şi 26 zile). În temeiul art. 45 alin. 1 C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen., respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale. Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei conform prezentei hotărâri la data rămânerii definitive a acesteia. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul să plătească statului suma de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (600 lei în faza de urmărire penală şi 100 lei în faza de judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 28.02.2019.
Hotarare 108/2019 din 28.02.2019Amână pronuntarea la data de 28.02.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.02.2019Amână pronuntarea la data de 20.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.02.2019Pentru a se reveni cu adresă
Incheiere de sedinta din 15.01.2019Lipsa părţii
Incheiere de sedinta din 11.12.2018