M***** A*** G*******
InculpatÎn temeiul dispoziţiilor art. 362 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală rap. la art. 242 alin. 2 din Codul de procedură penală, dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul Mitală Alin Georgian, în prezent aflat în Penitenciarul Craiova, arestat preventiv prin încheierea nr.15/21.03.2018, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr.799/213/2018, fiind emis mandatul de arestare preventivă cu numărul 11/21.03.2018, trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de ultraj, prev. de art. 257 al. 1 Cod penal rap. la art. 206 Cod penal si alin 2 cu referire la art. 20 Cod penal, rap. la art. 253 al. 4 Cod penal, cu aplic. art.38 Cod penal, cu măsura preventivă a controlului judiciar prevăzută de art. 211 şi următoarele din Codul de procedură penală pentru o perioadă de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 215 alin. 1 şi alin. 2 lit. a, d şi f C.proc.pen., obligă inculpatul Mitală Alin Georgian ca pe timpul controlului judiciar să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, respectiv Postul de Poliţie Gîrcov, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se află cauza; - să nu se apropie de persoana vătămată Petcu Ştefan şi să nu comunice cu aceasta direct sau indirect, pe orice cale; - să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă. În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului Mitală Alin Georgian că, în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.07.2018, ora 12,00.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata38/2018 din 18.07.2018