I******* C********* S** – P*** R****** L****
ReclamantF***** M***** A*******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta INTEGRAL COLLECTION S.R.L., în contradictoriu cu pârâta F***** M***** A*******. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.500 lei reprezentând împrumut nerestituit. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge cererea în rest, ca neîntemeiată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ., astăzi, data de 7 iunie 2019.
Hotarare 2743/2019 din 07.06.2019Admite excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată, invocată din oficiu de către instanţă. În temeiul art. 107 alin. 1 şi 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 1375/2015, trimite dosarul nr. 9786/314/2018 la completul iniţial învestit, C7, dosar nr. 7800/314/2018. Se atacă odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.02.2019.
Incheiere de sedinta din 20.02.2019Amână pronunţarea la data de 20.02.2019, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 19.02.2019, pentru când vor fi citate părţile. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.01.2019.
Incheiere de sedinta din 29.01.2019