C****** G*******
ContestatorK*** S*
IntimatRespinge contestaţia la executare. Obligă pe contestator la plata către BEJ Petroaica Florin-Adrian a sumei de 98 lei reprezentând cheltuieli aferente certificării şi înaintării dosarului de executare nr. 435/2018. Obligă pe contestator la plata către BEJ Şotae Marian a sumei de 114 lei reprezentând cheltuieli aferente certificării şi înaintării dosarului de executare nr. 325/2013. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.07.2020.
Hotarare 3673/2020 din 28.07.2020Amână pronunţarea la data de 28.07.2020. Cu drept de apel, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, de la 21.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.07.2020Admite cererea de amânare depusă de apărătorul contestatorului, sens în care va emite adresă către contestator cu menţiunea să depună dovada achitării onorariului de expert, în termen de 5 zile de la acest termen, sub sancţiunea decăderii din probă prev. de art. 262 alin. 3 din Cod pr. civilă, apreciind că ar fi util un ultim termen de judecată acordat în acest sens, fapt pentru care există un impediment în emiterea adresei către expert. Se emite adresă către expert pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor, după depunerea dovezii de achitare a onorariului. Emite adresă către BLET ARGEŞ pentru a-i aduce la cunoştinţă desemnarea expertului, după depunerea dovezii de achitare a onorariului. Se citează contestatorul. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 21.07.2020 – ora 14.20. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Iunie 2020.
Incheiere de sedinta din 02.06.2020Suspendat de drept la data de 17.03.2020.
Incheiere de sedinta din 19.05.2020În temeiul art. 42 alin. 6 din Anexa nr. 1 la Decretul prezidenţial nr. 195 din 16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, emis de Preşedintele României, publicat in Monitorul Oficial nr.0212 din 16.03.2020, constată suspendată de drept judecata din prezenta cauză pe durata stării de urgenţă instituită prin decret. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Stabileşte termen de control la data de 19.05.2020, fără citarea părţilor, în vederea verificării menţinerii suspendării de drept a judecăţii cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Martie 2020.
Incheiere suspendare din 17.03.2020Menţine dispoziţiile din încheierea de şedinţă de la termenul de judecată anterior. Având în vedere Hotărârea nr. 02/23.01.2020 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Piteşti, constituită în conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 15-17 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti prin care, s-a decis suspendarea activităţii instanţei pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 27.01.2020, în sensul amânării tuturor cauzelor, cu excepţia celor cu caracter urgent: în materie civilă - ordine de protecţie, delegare autoritate părintească, suspendare provizorie a executării silite, ordonanţă preşedinţială, asigura dovezi, măsuri asigurătorii, evacuare-procedură specială, punere sub interdicţie şi tutelă, între care nu se regăseşte şi cea prezentă, dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată la data de 17.03.2020, părţile având termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2020.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020Admite cererea de amânare depusă de apărătorul contestatorului, sens în care va menţine în sarcina acestuia obligaţia să depună dovada achitării onorariului, în termen de 5 zile de la acest termen, sub sancţiunea decăderii din probă. Va emite adresă către expert pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor, după depunerea dovezii de achitare a onorariului. Emite adresă către BLET ARGEŞ pentru a-i aduce la cunoştinţă desemnarea expertului, după depunerea dovezii de achitare a onorariului. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 28.01.2020. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Noiembrie 2019
Incheiere de sedinta din 26.11.2019Admite proba cu expertiză tehnică solicitată de contestator. Stabileşte următoarele obiective pentru expertiza tehnică: - în urma verificărilor necesare şi în raport de clauzele contractului de credit să se stabilească valoarea debitului la momentul formulării cererii de executare silită, în dos.nr.435/2018, precizând dacă au fost scăzute din debit sumele achitate de contestator la bancă în intervalul 24.10.2015-25.02.2008, sumele achitate în dosarul de executare nr. 325/2013 întrucât vizează acelaşi contract de credit, conform chitanţelor şi adeverinţelor de la locurile de muncă (pt.popriri), urmând se preciza ce sumă s-a plătit cu titlul de debit principal şi cu titlul de accesorii (dobânzi, comisioane , etc), şi ce sumă reprezintă cheltuieli de executare. Desemnează expert în specialitatea contabilitate pe dna. TOMA NETTY, prin tragere la sorţi, în lipsa învoielii părţilor privind persoana expertului. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 1000 lei în sarcina contestatorului. Pune în vedere să depună dovada achitării onorariului, în termen de 5 zile de la încuviinţare, la instanţă, sub sancţiunea decăderii din probă. Emite adresă către expert pentru a aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punând în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 10 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor, după depunerea dovezii de achitare a onorariului. Emite adresă către BLET ARGEŞ pentru a-i aduce la cunoştinţă desemnarea expertului, după depunerea dovezii de achitare a onorariului. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 26.11.2019. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 15.10.2019Constatând că cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare pentru motive medicale depusă de către apărătorul contestatorului este însoţită de acte doveditoare, în temeiul disp. art. 222 Cod pr. civilă, o admite. Proroga discutarea excepţiilor invocate prin întâmpinare, la termenul de judecată următor. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 15.10.2019. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Iunie 2019
Incheiere de sedinta din 25.06.2019Pune în vedere contestatorului, prin apărător, să achite contravaloarea cheltuielilor ocazionate de certificarea şi înaintarea dosarului de executare. Admite solicitarea apărătorului contestatorului, sens în care se emite adresă către Bej Şotae Marian pentru a se înainta la dosar, în copie conformă cu originalul, înscrisurile întocmite în dosarul de executare nr. 325/2013, cu menţiunea că s-a pus în vedere contestatoarei să achite contravaloarea cheltuielilor ocazionate de certificarea şi înaintarea acestuia. Proroga discutarea excepţiilor invocate prin întâmpinare, la termenul de judecată următor. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 25.06.2019. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Mai 2019.
Incheiere de sedinta din 14.05.2019Faţă de susţinerile de la acest termen de judecată, reţine în sarcina apărătorului contestatorului obligaţia depunerii la dosar a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 527 lei, sub sancţiune anulării ca netimbrată. Proroga discutarea excepţiilor invocate prin întâmpinare, după satisfacerea timbrajului. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 14.05.2019. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Martie 2019
Incheiere de sedinta din 19.03.2019Se citează contestatorul. Amână cauza şi acordă termen la data de 19.03.2019, pentru respectarea Principiilor continuităţii completului de judecată şi a dreptului la un proces echitabil. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Ianuarie 2019.
Incheiere de sedinta din 29.01.2019