Dosar 984/102/2018 din 11.05.2018

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 984/102/2018
Data dosar:
11.05.2018
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.11.2018 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul C.S. (cu CNP şi cu dom. ) în contradictoriu cu pârâtul GES Force S.R.L. (cu datele de identificare). Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale restante, aferente perioadei martie –aprilie 2018, calculate în funcţie de salariul de bază lunar brut de 1900 lei. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a compensaţiei aferente concediului de odihnă neefectuat de reclamant, cuvenit pentru perioada lucrată, respectiv 26.08.2017- 30.04. 2018. Executorie Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 06.11.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 1256/2018 din 06.11.2018
  • Sedinta din data de 23.10.2018 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 6 noiembrie 2018.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2018
  • Sedinta din data de 25.09.2018 la ora 11:30

    Complet: CFma5
  • Amână cauza

    Termen acordat pentru a solicita rela?ii de la ORC ?i de la pârâtă

    Incheiere de sedinta din 25.09.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD