Dosar 990/112/2018* din 09.10.2018

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 990/112/2018*
Data dosar:
09.10.2018
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.11.2019 la ora 9:00

    Complet: C3* CA- NCPC
  • Admite cererea

    Admite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul OG în contradictoriu cu pârâtul OS DN şi, în consecinţă:Dispune anularea Deciziei de încetare a contractului individual de muncă nr. 1202 din data de 15.06.2018 emisă de pârât şi dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul reintegrării reclamantului pe postul deţinut anterior încetării contractului de muncă şi obligării pârâtului la plata în favoarea reclamantului a despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate, precum şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data încetării contractului de muncă şi până la data reintegrării efective.Obligă pârâtul să plătească reclamantului dobânda legală aferentă despăgubirilor mai sus menţionate, de la data pronunţării prezentei hotărâri, până la achitarea lor efectivă.Ia act de declaraţia reprezentanţilor părţilor că vor solicita pe cale separată cheltuieli de judecată.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 08.11.2019.

    Hotarare 312/2019 din 08.11.2019
  • Sedinta din data de 25.10.2019 la ora 9:00

    Complet: C3* CA- NCPC
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 08.11.2019, cu menţiunea că soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.10.2019
  • Sedinta din data de 11.10.2019 la ora 9:00

    Complet: C3* CA- NCPC
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 25.10.2019, cu menţiunea că soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2019
  • Sedinta din data de 16.11.2018 la ora 9:00

    Complet: C3* CA- NCPC
  • 413 NCPC/244 CPC

    În baza art.413 alin.1 pct 1 Cpc, suspendă judecata până la soluţionarea definitivă a dosarului nr.1256/112/2018 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud.Cu drept de recurs pe toată durata suspendării.Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.Pronunţată în şedinţa publică, azi,16.11.2018.

    Incheiere suspendare din 16.11.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD