B******* M**** S****
PetentC**** S*********
IntimatAdmite plângerea.
Hotarare 1132/2019 din 15.04.2019Amână judecarea cauzei la data de 15.04.2019, pentru care revine cu adresă la Administraţia Financiară – Serviciul de Impozite şi Taxe Locale Lupeni pentru a răspunde în concret şi nu cu certificat de atestare fiscală dacă petentul mai figurează cu autoturismul Opel Astra cu număr de înmatriculare HD 10 XIP, nr de identificare WOLOAH24858046471, serie motor 0889872 întrucât din certificatul de atestare fiscală se menţionează act înstrăinare din 21.07.2016 până în 1.01.2017, astfel că se înţelege că din 1.01.2017 autoturismul a revenit în patrimoniul petentului Intimatul are termen în cunoştinţă potrivit art. 229 Cod de procedură civilă, iar petentul se citează. Pronunţată în şedinţa publică azi, 18.03.2019.
Incheiere de sedinta din 18.03.2019Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de părţi, apreciind că este concludentă, admisibilă potrivit legii şi poate să ducă la soluţionarea procesului. Dispune emiterea unei adrese la Administraţia Financiară – Serviciul de Impozite şi Taxe Locale Lupeni pentru a comunica dacă petentul a înregistrat contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului Opel Astra cu număr de înmatriculare HD 10 XIP, nr de identificare WOLOAH24858046471, serie motor 0889872, iar în caz afirmativ să se comunice data înregistrării acestui contract şi dacă petentul a fost scutit de la plata impozitului ca urmare a înstrăinării autoturismului. Amână judecarea cauzei la data de 18.03.2019, în vederea comunicării răspunsului solicitat prin adresa încuviinţată. Intimatul are termen în cunoştinţă potrivit art. 229 Cod de procedură civilă, iar petentul se citează. Pronunţată în şedinţa publică azi, 11.02.2019.
Incheiere de sedinta din 11.02.2019