S********* V****** -** N***** Ş* P***** M****** D* S******* S**** M*******
Intimat ReclamantD******* D* A******** S****** T*********
Apelant PârâtU******* A************ T********** T*********
Intimat PârâtAdmite apelul. Schimbă în parte sentinţa, în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu pârâta D******* D* A******** S****** T*********. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.12.2018.
Hotarare 3026/2018 din 10.12.2018Având în vedere că prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr.31/5 noiembrie 2018 s-a dispus desfiinţarea completului 8A Civ. începând cu data de 5 noiembrie 2018, iar prin Decizia nr.15/5 noiembrie 2018 emisă de Preşedintele Secţiei I Civilă a Curţii de Apel Ploieşti s-a dispus, în conformitate cu art. 104 alin. 3 din Hotărârea CSM nr. 1375/2015, repartizarea ciclică a dosarelor instrumentate de completul 8A Civ. şi constatând că în urma aplicării acestor măsuri dosarul nr.996/120/2018 a fost repartizat completului 13 A Civ., urmează să dispună scoaterea de pe rol a prezentului dosar şi înaintarea acestuia completului legal învestit, 13 A Civ.
Incheiere de sedinta din 07.11.2018