O********* D* M***********
InculpatO**** S***** A********
Parte civilăAdmite sesizarea din oficiu. În temeiul art. 208 alin. 4 Cod procedură penală raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, menţine măsura controlului judiciar dispusă prin Încheierea Judecătoriei Botoşani din 3 septembrie 2018 pronunţată în dosarul nr.9979/193/2018/3 şi dispune menţinerea acesteia faţă de inculpatul Onofriciuc Mihai Marian aflat în stare de arest la domiciliu în imobilul situat în oraş Flămânzi, str. Poiana nr. 26, judeţ Botoşani), trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal şi a infracţiunii de ultraj prevăzută de art. 257 alin. 1, 4 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, urmând ca în termen de 60 zile instanţa să verifice dacă subzistă temeiurile ce au determinat luarea măsurii preventive. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 27 septembrie 2018.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 27.09.2018