P******** D* P* L**** J********** O******
ApelantS**** A*****
Apelant INCULPATK***** S***** M*****
Apelant INCULPATR**** C*****
Intimat INCULPATC****** A**
Intimat Parte civilăÎn baza 421 alin. 1 pct. 2 lit. b) Cod procedură penală admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa şi de inculpaţii S**** A***** şi Kovaci Marian Sergiu împotriva sentinţei penale nr. 133 din 08 noiembrie 2017 pronunţată de Judecătoria Oraviţa în dosarul nr. 997/261/2016. Desfiinţează sentinţa penală atacată şi rejudecând cauza: I. În apelul inculpatului S**** A*****: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului S**** A***** de către prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de “furt calificat” prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), d) C.pen, cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (10) C.pr.pen. de la 2 ani închisoare la 1(unu) an închisoare în regim de detenţie. II. În apelul inculpatului Kovaci Marian Sergiu: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului Kovaci Marian Sergiu de către prima instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de “furt calificat” prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b),d) C.pen, cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5), art. 79 alin. (3) C. pen., art. 396 alin. (1) şi (10) C.pr.pen., de la 3 ani închisoare la 1(unu) an închisoare în regim de detenţie. III. În apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa: III.1. În baza art. 386 C.p.pen., schimbă încadrarea juridică a faptei penale pentru care a fost trimis în judecată inculpatul R**** C***** prin Rechizitoriul din data de 08.11.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moldova Nouă, emis în dosarul nr. 568/P/2016, din infracţiunea de „complicitate la furt calificat”, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), d) C.pen.; în infracţiunea de „tăinuire” prevăzută de art. 270 Cod penal. În baza art. 270 C.pen., condamnă inculpatul R**** C*****, la pedeapsa de 1(unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „tăinuire”. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul R**** C*****, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Caraş Severin, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 Cod penal impune inculpatului R**** C***** obligaţia să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Caraş Severin, sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 94 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune Caraş Severin. În baza art.404 alin.2 Cod procedură penală, art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul R**** C*****, va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei oraşului Moldova Nouă sau în cadrul Primăriei comunei Pojejena; ambele din jud. Caraş Severin; consilierul de probaţiune pe baza evaluării iniţiale urmând a decide în care din cele două instituţii din comunitate menţionate în prezenta sentinţă inculpatul urmează să execute obligaţia şi tipul de activitate. În baza art. 404 alin. (2) C.p.pen., şi art. 91 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului R**** C***** asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal; atenţionând inculpatul asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce-i revin pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 67 Cod penal aplică inculpatului R**** C***** pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 1 (unu) an; care se va executa în condiţiile art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal, aplică inculpatului R**** C***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) Cod penal, (dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat); care se va executa în cazul anulării sau revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art.72 C.pen. deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului R**** C*****, perioada arestului la domiciliu, de la data de 20.10.2016 până la data de 11.01.2017. III.2. În baza art.72 C.pen. deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului S**** A*****, perioada arestului la domiciliu, de la data de 20.10.2016 până la data de 11.01.2017. III.3. În baza art.72 C.pen. deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului Kovaci Marian Sergiu, perioada arestului la domiciliu, de la data de 24.10.2016 până la data de 11.01.2017. III.4.Înlătură dispoziţia primei instanţe privind confiscarea sumei de 600 de lei şi 5 euro, de la inculpaţii Kovaci Marian Sergiu şi S**** A*****. III.5. În baza art.397 Cod procedură penală raportat la art.19 şi art.25 Cod procedură penală şi art.1349, art. 1369 şi art. 1382 Cod civil; admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Cîrpean Ana şi obligă în solidar inculpaţii Kovaci Marian Sergiu, S**** A***** şi R**** C*****, să plătească părţii civile suma de 7.000(şaptemii) lei cu titlu de daune civile materiale. III.6. În baza art. 274 alin. (1) şi (2) Cod procedură penală, obligă inculpatul R**** C***** să plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penale şi în primul ciclu procesual al fazei de judecată, desfăşurate în faţa primei instanţe. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate. În baza art. 422, art. 272 C.p.pen., cu aplicarea art.5, art. 6 şi art. 10 din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor încheiat între Ministerul Justiţiei (înregistrat la această instituţie sub nr. 48025/2015) şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, dispune virarea sumei de 600 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu în favoarea d-nei avocat Dan Anca Raluca; respectiv dispune virarea sumei de 150 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu în favoarea dl. avocat Gaiţa Mihai; ambele sume din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş, care în temeiul art. 275 al. 6 C.p.pen., va rămâne în sarcina statului. În baza art. 422 şi art. 275 alin 3 C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.04.2018. (Minuta opiniei separate parţiale) DECIDE În baza art. 421 pct. 2) lit. a) Cod procedură penală admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa împotriva Sentinţei penale nr. 133/08.11.2017 pronunţată de Judecătoria Oraviţa în dosarul nr. 997/261/2016. Desfiinţează în parte sentinţa apelată (pe latura penală), în privinţa soluţiei de achitare dispusă faţă de inculpatul R**** C***** pentru infracţiunea de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 48 alin. (1) Cod penal raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), d) Cod penal şi a încadrării juridice reţinute faţă de acest inculpat. Rejudecând cauza în aceste limite: În baza art. 386 alin. (1) Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică faţă de inculpatul R**** C***** din cea reţinută în rechizitoriu (complicitate la furt calificat prevăzută de art. 48 alin. (1) Cod penal raportat la art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b), d) Cod penal) în infracţiunea de tăinuire prevăzută de art. 270 alin. (1) Cod penal. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) Cod procedură penală achită pe inculpatul R**** C***** pentru infracţiunea de tăinuire prevăzută de art. 270 alin. (1) Cod penal. Pronunţată în şedinţa publică din 18.04.2018.
Hotarare 440/2018 din 18.04.2018Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 18.04.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.04.2018Nefiind întrunită unanimitatea în adoptarea soluţiei asupra chestiunilor supuse deliberării repune cauza pe rol potrivit art. 394 alin.5 C.p.p. pentru reluarea judecării în complet de divergenţă. Stabileşte termen de judecată la data de 17.04.2018, ora 09,00 pentru când se citează inculpaţii cu mandate de aducere şi partea civilă. În baza art. 54 alin.3,4 din Legea nr. 304/2004 trimite cauza preşedintelui de secţie pentru desemnare judecător, complet de divergenţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi,29.03.2018.
Incheiere de sedinta din 29.03.2018Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 29.03.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.03.2018În vederea audierii martorilor - termen - 20.03.2018
Incheiere de sedinta din 20.02.2018