C***** M***** D********** - P*** P*****
PetentB***** I***
IntimatAdmite cererea formulată de petenta Comuna Mitocu Dragomirnei-prin primar în contradictoriu cu intimatul B***** I***. Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 1000 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PF nr. 1021083, încheiat la data de 26.11.2017 de IPJ Suceava, Secţia 8 Poliţie Rurală Adâncata, cu 80 de ore de muncă în folosul comunităţii, pe raza comunei Mitocu Dragomirnei, jud. Suceava. Obligă intimatul să presteze o activitate în folosul comunităţii pe o durată de 80 de ore, cu respectarea dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 55/2002, în sensul că activitatea în folosul comunităţii se va desfăşura în domeniul serviciilor publice stabilite prin Hotărârea Consiliului Local Mitocu Dragomirnei, ţinând seama de aptitudinile fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii profesionale ale acestuia, după un anumit program, întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 55/2002. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 31.01.2019.
Hotarare 401/2019 din 31.01.2019