L**** M******
PetentI************ D* P****** J******* B*******
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de către petenta L**** M******, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE BOTOŞANI, cu privire la procesul-verbal de contravenţie seria PBTY, nr. 006810/19.06.2018, pe care îl menţine. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 01.04.2019.
Hotarare 1278/2019 din 01.04.2019Amână pronunţarea în prezenta cauză pentru data de 01.04.2019, când solu?ia va fi pusă la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.03.2019Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Judecătoriei Botoşani nr. 37 din 21.12.2018, prin care s-a aprobat desfiinţarea completelor de judecători stagiari din cadrul Secţiei Civile, respectiv CSC1, CSC2 şi CSC3 şi, implicit, redistribuirea ciclică a dosarelor aferente acestor complete către noile complete de judecători stagiari din cadrul Secţiei Civile, respectiv CSC01, CSC02, CSC03, CSC04 şi CSC05, văzând şi procesul – verbal din data de 01.02.2019, constată că prezenta cauză a fost redistribuită şi va fi soluţionată de completul de faţă - CSC04 ( DC). Administrare probe. Adresă IPJ şi Urban Serv.
Incheiere de sedinta din 08.02.2019