K***** I***** I********** R* S*
ReclamantB**** P********** D****** V**** G***
PârâtV**** G***
PârâtAdmite în parte cererea. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1230,71 lei reprezentând debit principal. Obligă pârâtul către reclamantă la plata penalitatilor de intarziere in cuantum de 410,63 lei, calculate până la 29.05.2017 (data cesionării creanţei), şi, în continuare de 0,5% pe zi de intarziere calculata asupra sumei scadente si neplatite de la 29.05.2017 până la data plăţii efective. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 124,57 lei reprezentând rest de plată pentru terminalele achiziţionate cu plata preţului în rate. Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 2899,51 lei, reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului, ca neîntemeiată. Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Baileşti, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei la data de 24.10.2019.
Hotarare 299/2019 din 24.10.2019