A******** D* P********** N** 3*
ReclamantI**** C*********
PârâtI**** C*******
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenţii, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâţii în solidar la plata către reclamantă a sumei de 3.323 lei reprezentând diferenţă cotă în cuantum 20% aferentă reabilitare termică imobil. Obligă pârâţii în solidar la plata către reclamantă a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu avocaţial – fila 84. Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, azi, 04.11.2020.
Hotarare 2815/2020 din 04.11.2020Având nevoie de timp pentru a delibera, faţă de disp.art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă va amâna pronunţarea pentru data de 04.11.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2020Repune cauza pe rol pentru lămuriri suplimentare. Fixează termen de judecată la data de 20.10.2020, ora 12, sala 2, pentru când se citează părţile în şedinţă publică şi pentru când se va emite adresă către DITL Drobeta Turnu Severin pentru a comunica pe rolul cui figurează înscris în evidenţele fiscale apartamentul situat în Drobeta Turnu Severin, str. Petre Sergescu, nr. 15, bloc C6, sc. 3, ap. 20, jud. Mehedinţi, sub rezerva dezbaterii la termenul de judecată. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, azi, 30.09.2020.
Incheiere de sedinta din 30.09.2020Amână pronunţarea pentru data de 30.09.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, la data de 17.09.2020, la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.09.2020Amână pronunţarea pentru data de 17.09.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, la data de 08.09.2020, la sediul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2020În vederea administrării probatoriului amână cauza la data de 08.09.2020, sala 2, ora 14.00
Incheiere de sedinta din 19.05.2020Amână judecarea cauzei la data de 19.05.2020 în baza Hotărârii nr. 6 din data de 12.03.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, în vederea prevenirii răspândirii la nivel naţional a infecţiei cu Coronavirus SARS-CoV-2.
Incheiere de sedinta din 17.03.2020În temeiul disp.art. 411 alin. 1 pct. 2 Cpc suspendă judecata cauzei. Cu recurs în mod separat.
Incheiere suspendare din 14.01.2020