B**** D****** P****
ContestatorB**** C********* R***** (**** S*
IntimatAdmite în parte contestaţia la executare formulată de contestatoarea Butcu Daniela în contradictoriu cu contestatoarea Banca Comercială Română S.A Anulează actele de executare efectuate în dosarul nr. 684/2019 aflat pe rolul B.E.J Stărică Radu. Numai cu drept de apel ce se depune la Judecătoria Botoşani în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 19.02.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 680/2020 din 19.02.2020Respinge excepţia conexităţii invocată de către contestatoare, ca tardiv formulată. Cu cale de atac o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04.02.2020 Amână pronunţarea privind fondul cauzei la data de 19.02.2020. Stabileşte ca pronunţarea soluţiei să se realizeze prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 04.02.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.02.2020pentru continuarea cercetării judecătoresti;
Incheiere de sedinta din 11.12.2019Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare executare silită. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică azi. 30.10.2019.
Incheiere de sedinta din 30.10.2019pentru a se solu?iona cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de acordare ajutor public judiciar;
Incheiere de sedinta din 26.09.2019pentru solu?ionarea cererii de acodare ajutor public judiciar;
Incheiere de sedinta din 10.09.2019