D******* I****
Persoana vătămatăD******* M****
InculpatD******* Ş***** I****
InculpatC****** R****
InculpatC****** L****
InculpatÎn baza art. art. 396 alin.1 şi 2 Cod Procedura Penală, art. 349 alin.2, art. 374 alin.4 şi art. 396 alin.10 Cod Procedură Penală, condamnă pe inculpatul D******* M****, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 C.p. cu aplic.art.77 lit. a C.p. În temeiul art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., obligă inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Dolj sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile, în una din două unităţi din cadrul Primăriei Negoi, instituţie ce va fi stabilită de către consilierul de probaţiune ca urmare a evaluării efectuate, conform art. 51 alin. 1 raportat la art. 57 alin. 2 din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Potrivit art. 91 alin. 4 Cod penal, atenţionează inculpatul asupra dispoziţiilor art. 96Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, a neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. În baza art. art. 396 alin.1 şi 2 Cod Procedura Penală, art. 349 alin.2, art. 374 alin.4 şi art. 396 alin.10 Cod Procedură Penală, condamnă pe inculpatul C****** L****, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 C.p. cu aplic. art.77 lit. a C.p. În temeiul art. 91C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., obligă inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Dolj sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile, în una din două unităţi din cadrul Primăriei Bistreţ, instituţie ce va fi stabilită de către consilierul de probaţiune ca urmare a evaluării efectuate, conform art. 51 alin. 1 raportat la art. 57 alin. 2 din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Potrivit art. 91 alin. 4 Cod penal, atenţionează inculpatul asupra dispoziţiilor art. 96Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, a neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. În baza art. art. 396 alin.1 şi 2 Cod Procedura Penală, art. 349 alin.2, art. 374 alin.4 şi art. 396 alin.10 Cod Procedură Penală, condamnă pe inculpatul CÎRSTEA REMUS, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal , prev. de art. 205 alin. 1 C.p. cu aplic.art.77 lit. a C.p. În temeiul art. 91C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., obligă inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Dolj sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile, în una din două unităţi din cadrul Primăriei Bistreţ, instituţie ce va fi stabilită de către consilierul de probaţiune ca urmare a evaluării efectuate, conform art. 51 alin. 1 raportat la art. 57 alin. 2 din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Potrivit art. 91 alin. 4 Cod penal, atenţionează inculpatul asupra dispoziţiilor art. 96Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, a neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. În baza art. art. 396 alin.1 şi 2 Cod Procedura Penală, art. 349 alin.2, art. 374 alin.4 şi art. 396 alin.10 Cod Procedură Penală, condamnă pe inculpatul BULBORE VIOREL-GEORGE, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal , prev. de art. 205 alin 1 C.p. cu aplic.art.77 lit. a C.p. În temeiul art. 91C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., obligă inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Dolj sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile, în una din două unităţi din cadrul Primăriei Bistreţ, instituţie ce va fi stabilită de către consilierul de probaţiune ca urmare a evaluării efectuate, conform art. 51 alin. 1 raportat la art. 57 alin. 2 din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Potrivit art. 91 alin. 4 Cod penal, atenţionează inculpatul asupra dispoziţiilor art. 96Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, a neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. În baza art. art. 396 alin.1 şi 2 Cod Procedura Penală, art. 349 alin.2, art. 374 alin.4 şi art. 396 alin.10 Cod Procedură Penală, condamnă pe inculpatul DRAGOMIR STEFAN-IONUT, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal , prev. de art. 205 alin. 1 C.p. cu aplic.art.77 lit. a C.p. În temeiul art. 91C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În temeiul art. 93 alin. 1 C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., obligă inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Dolj sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C.pen., dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile, în una din două unităţi din cadrul Primăriei Negoi, instituţie ce va fi stabilită de către consilierul de probaţiune ca urmare a evaluării efectuate, conform art. 51 alin. 1 raportat la art. 57 alin. 2 din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Potrivit art. 91 alin. 4 Cod penal, atenţionează inculpatul asupra dispoziţiilor art. 96Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse, a neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. Ia act că persoana vătămată, D******* I****, nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. pen., obligă pe fiecare inculpat la plata a câte 450 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19.10.2020.
Hotarare 150/2020 din 19.10.2020Amână pronunţarea la data de 19.10.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.10.2020Amana pronuntarea la data de 09.10.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2020Suspendat de drept în baza art. 43 alin. 2 din Decretul nr. 195/16.03.2020. Potrivit art. 43 alin 3 din Decretul nr. 195/16.03.2020 judecarea prezentului dosar se va relua din oficiu.
Incheiere de sedinta din 10.04.2020Amână cauza la data de 10.04.2020
Incheiere de sedinta din 14.02.2020