T***** I* A***** P***
PetentÎn baza art. 587 Cod procedură penală, admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul-petent TRIPON ADRIAN PUIU, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 6 ani şi 4 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1125/2017 a Judecătoriei Gherla. În baza art. 100 Cod penal, dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 1163/2017 emis de Judecătoria Gherla. În baza art. 100 alin. 6 Cod penal, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei – 19.12.2021 constituie termen de supraveghere pentru condamnat. În baza art. 101 alin. 1 Cod penal, condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 101 alin. 2 lit. b Cod penal, va impune condamnatului următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Maramureş sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Pune în vedere condamnatului dispoziţiile art. 100 alin. 4 Cod penal, referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în . În baza art. 275, alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 313 lei, care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către av. Aniţaş Marius. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.08.2019.
Hotararecameraconsiliu2917/2019 din 21.08.2019