Dosar 10113/55/2019 din 25.06.2019

harţuirea (art.208 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10113/55/2019
Data dosar:
25.06.2019
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia penala
Obiect:
harţuirea (art.208 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.11.2019 la ora 08:30

    Complet: P04-sup
  • Condamnare

    În baza art. 208 alin.1 Cod Penal, cu aplicarea art.38.al.1 Cod penal, condamnă inculpatul B***** I***- la pedeapsa de - 3(trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de hărţuire. În baza art. 32 al.1 din Legea nr.217/2003 cu aplicarea art.38.al.1 Cod penal, condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de: - 3(trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinului de protecţie; În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pe lângă fiecare din pedepsele de mai sus, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b) , n) şi o) Cod penal, pe o perioadă de 5 (cinci) ani: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: - dreptul de a comunica în orice fel cu persoana vătămată T****** A******* precum şi cu membrii de familie ai acesteia până la gradul 3 de rudenie. - dreptul de a se apropia la mai puţin de 100 de metri de locuinţa şi locul de muncă al persoanei vătămate T****** A*******. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatului pe lângă fiecare din pedepsele principale de mai sus, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b) , n) şi o) Cod penal: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: - dreptul de a comunica în orice fel cu persoana vătămată T****** A******* precum şi cu membrii de familie ai acesteia până la gradul 3 de rudenie. - dreptul de a se apropia la mai puţin de 100 de metri de locuinţa şi locul de muncă al persoanei vătămate T****** A*******. În temeiul dispoziţiilor art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3(trei) luni închisoare, la care se va adăuga o treime – 1(una) lună închisoare - din a doua pedeapsă, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de: - 4(patru) luni închisoare în detenţie. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 3 lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b) , n) şi o) Cod penal, pe o perioadă de 5 (cinci) ani: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: - dreptul de a comunica în orice fel cu persoana vătămată T****** A******* precum şi cu membrii de familie ai acesteia până la gradul 3 de rudenie. - dreptul de a se apropia la mai puţin de 100 de metri de locuinţa şi locul de muncă al persoanei vătămate T****** A*******. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 5 raportat la alin. 3 lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea şi pe cale de consecinţă, în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) , n) şi o) Cod penal: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: - dreptul de a comunica în orice fel cu persoana vătămată T****** A******* precum şi cu membrii de familie ai acesteia până la gradul 3 de rudenie. - dreptul de a se apropia la mai puţin de 100 de metri de locuinţa şi locul de muncă al persoanei vătămate T****** A*******. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 25 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă T****** A*******, şi în consecinţă obligă inculpatul B***** I*** la plata către partea civilă a sumei de 10.000 (zecemii) lei cu titlu de daune morale. În baza art. 276 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul B***** I***, să plătească către partea civilă T****** A******* suma de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29.11.2019.

    Hotarare 2145/2019 din 29.11.2019
  • Sedinta din data de 27.11.2019 la ora 08:30

    Complet: P04-2019
  • Amână pronunţarea

    Stabileste termen de pronuntare pentru 29.11.2019

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.11.2019
  • Sedinta din data de 30.10.2019 la ora 08:30

    Complet: P04-2019
  • Amână cauza

    T. 27.11.2019 pentru audiere martori in probatiune.

    Incheiere de sedinta din 30.10.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD