B*** D****
PetentÎn temeiul art. 585 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, admite cererea de contopire a pedepselor formulată de persoana condamnată BUTA CORDOVAN DAVID, în prezent aflat în stare de deţinere în Penitenciarul Arad. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani 7 (şapte) luni şi 10 (zece) zile închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 196/31.01.2019 a Judecătoriei Arad pronunţată în dosar nr. 10.688/55/2018, definitivă la data de 06.06.2019, prin decizia penală nr. 154 a Tribunalului Arad, cu repunerea în individualitate a următoarelor pedepse: - 10 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prin sentinţa din data de 05.12.2014 a Tribunalului Regional Korneuburg din Austria în dosarul nr. 601HV 16/14Zd, recunoscută în România prin sentinţa penală nr. 196/31.01.2019 a Judecătoriei Arad pronunţată în dosar nr. 10.688/55/2018, definitivă la data de 06.06.2019 prin decizia penală nr. 154 a Tribunalului Arad; - 3 ani şi 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (13 acte materiale), prev. de art. 208, 209 alin. 1 lit. g şi i din vechiul Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a şi 41 alin. 2 din vechiul Cod penal, la care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 302/16.02.2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunţată în dosar nr. 9537/211/2015, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 166/2018 a Curţii de Apel Cluj; - 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, la care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 106/01.07.2014 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, pronunţată în dosar nr. 1531/295/2013, modificată şi definitivă la data de 08.10.2014, prin decizia penală nr. 821/A/08.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara; - 7 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, aplicată prin sentinţa penală nr. 1383/29.11.2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosar nr. 13.241/211/2012, cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării (prin sentinţa penală nr. 106/01.07.2014 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, pronunţată în dosar nr. 1531/295/2013, modificată şi definitivă la data de 08.10.2014, prin decizia penală nr. 821/A/08.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara). Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani şi 3 (trei) luni închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 5222/29.10.2018 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 206/A/28.02.2019 a Curţii de Apel Timişoara, cu repunerea în individualitate a următoarelor pedepse: - 3 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (15 acte materiale, incluzând cele 13 acte materiale pentru care fusese condamnat la 3 ani şi 5 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 302/16.02.2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunţată în dosar nr. 9537/211/2015, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 166/2018 a Curţii de Apel Cluj), prev. de art. 208, 209 alin. 1 lit. c, g şi i din vechiul Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a şi 41 alin. 2 din vechiul Cod penal, art. 43 din vechiul Cod penal, la care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 5222/29.10.2018 a Judecătoriei Timişoara, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 206/A/28.02.2019 a Curţii de Apel Timişoara; - 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, la care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 106/01.07.2014 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, pronunţată în dosar nr. 1531/295/2013, modificată şi definitivă la data de 08.10.2014, prin decizia penală nr. 821/A/08.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara; - 7 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, aplicată prin sentinţa penală nr. 1383/29.11.2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosar nr. 13.241/211/2012, cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării (prin sentinţa penală nr. 106/01.07.2014 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, pronunţată în dosar nr. 1531/295/2013, modificată şi definitivă la data de 08.10.2014, prin decizia penală nr. 821/A/08.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara). În baza dispoz. art. 36 alin. 2, art. 34 lit. b) din vechiul Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate pentru infracţiuni concurente, respectiv următoarele: - 10 (zece) luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prin sentinţa din data de 05.12.2014 a Tribunalului Regional Korneuburg din Austria în dosarul nr. 601HV 16/14Zd, recunoscută în România prin sentinţa penală nr. 196/31.01.2019 a Judecătoriei Arad pronunţată în dosar nr. 10.688/55/2018, definitivă la data de 06.06.2019 prin decizia penală nr. 154 a Tribunalului Arad; - 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (15 acte materiale, incluzând cele 13 acte materiale pentru care fusese condamnat la 3 ani şi 5 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 302/16.02.2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunţată în dosar nr. 9537/211/2015, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 166/2018 a Curţii de Apel Cluj), prev. de art. 208, 209 alin. 1 lit. c, g şi i din vechiul Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a şi 41 alin. 2 din vechiul Cod penal, art. 43 din vechiul Cod penal, la care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 5222/29.10.2018 a Judecătoriei Timişoara, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 206/A/28.02.2019 a Curţii de Apel Timişoara; - 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, la care petentul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 106/01.07.2014 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, pronunţată în dosar nr. 1531/295/2013, modificată şi definitivă la data de 08.10.2014, prin decizia penală nr. 821/A/08.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara, în pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare, pe care o sporeşte cu 3 (trei) luni închisoare, urmând ca persoana condamnată să execute pedeapsa rezultantă intermediară de 3 (trei) ani şi 11 (unsprezece) luni închisoare. În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 din vechiul Cod penal, menţine revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 7 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, aplicată prin sentinţa penală nr. 1383/29.11.2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosar nr. 13.241/211/2012, pedeapsă ce se execută alăturat pedepsei rezultante intermediare anterior stabilite, urmând ca persoana condamnată să execute în final pedeapsa rezultantă finală de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 din vechiul Cod penal, interzice persoanei condamnate, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din vechiul Cod penal, pe perioada prevăzută de art. 71 alin. 2 din vechiul Cod penal. În temeiul dispoz. art. 72 şi 40 alin. 3 Cod penal, deduce din durata pedepsei aplicate perioada arestării provizorii şi perioada executată, respectiv, din 18.08.2014 până la 10.03.2015, din 26.03.2018 până la 31.05.2018 şi din 31.05.2018 la zi. Anulează mandatele de executare nr. 197/2019 din data de 06.06.2019 emis de Judecătoria Arad şi nr. 5906/2018 din 28.02.2019 emis de Judecătoria Timişoara şi dispune emiterea unui nou mandat de executare, în conformitate cu prezenta hotărâre. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Arad, a sumei de 313 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04 noiembrie 2019.
Hotarare 1899/2019 din 04.11.2019Amână pronunţarea la data de 04.11.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.10.2019Stabileşte termen de pronunţare la data de 21.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2019T: 08.10.2019 în vederea prezentării apărătorului desemnat din oficiu petentului şi pentru a se depune la dosar sentinţele de condamnare cu privire la petent.
Incheiere de sedinta din 17.09.2019T: 17.09.2019 - complet P06 - pt. desemnare apărător din oficiu petentului; pt. ataşarea sentinţelor în baza căreia s-a emis mandatul de executare al pedepsei.
Incheiere de sedinta din 21.08.2019T.21.08.2019 pentru studiul înscrisurilor depuse de petent la acest termen.
Incheiere de sedinta din 31.07.2019T.31.07.2019 pentru a se depune precizare la cererea formulată.
Incheiere de sedinta din 10.07.2019