Dosar 10179/281/2019 din 02.05.2019

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10179/281/2019
Data dosar:
02.05.2019
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.07.2021 la ora 10:30

    Complet: CIV13 CC
  • Constată perimată cererea

    Admite excepţia perimării cererii, excepţie invocată de instanţă. Constată perimată cererea având ca obiect cerere valoare redusă, formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată astăzi, 15.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 5787/2021 din 15.07.2021
  • Sedinta din data de 10.10.2019 la ora 08:30

    Complet: CIV13 CC
  • 242 NCPC/155-1 CPC

    În temeiul art. 242 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor ce au fost puse în sarcina acesteia de către instanţă. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată astăzi, 10.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere suspendare din 10.10.2019
  • Sedinta din data de 13.06.2019 la ora 08:30

    Complet: CIV13
  • Amână cauza

    În vederea citării pârâtului prin publicitate, respectiv prin afi?area cita?iei la uşa instanţei, pe portalul instanţei de judecată, la ultimul domiciliu cunoscut al acesteia ?i prin curator special Balaceanu Nicolae, instan?a consideră necesar a se amâna judecarea cauzei

    Incheiere de sedinta din 13.06.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD